Ploaia

Ea e singura acum. Cu o zi in urma a plouat cu stropi marunti si grei, a plouat pe pamant, pe sosea si in sufletul ei.
Multe amintiri au napadit-o dupa intalnirea inevitabila cu el, cel ce i-a fost suflet pereche pentru atati ani. Au vorbit despre trecut si prezent. O doare faptul ca el a mers asa usor mai departe, ca ea nu mai exista decat accidental in amintirile lui, ca el a lasat totul asa usor si repede pentru o alta provocare.
Dupa ce l-a vazut a mers spre casa, pe drumul pe care a mers singura atatea nopti dupa ce il invelea, dupa ce ii saruta ochii mari si adormiti cu mangaieri fine in par si pe spate. Ploua. Cand ploua nu o lasa niciodata sa plece singura decat daca erau suparati. Ploaia era ceva special pentru ea. Prima data cand a reusit sa-l convinga sa iasa la o plimbare in ploaie s-au intors ca dupa o plimbare la mare, stropiti parca de valurile prea agitate, dar fericiti si zambitori. Dupa ce au scapat de hainele ude s-au cuibarit in pat si s-au incalzit la flacara dragostei. A fost una din putinele seri cand au adormit apropiati, ea cu nasul pe pieptul lui slab, simtindu-i fiecare bataie a inimii.
Acum ploaia aceea nu mai e, acum ploua altfel mereu si e frig si...inca o mai doare...

Chef de scris dar fara inspiratie

Am chef sa scriu. Pana acasa mi-au trecut prin cap cel putin 5 post-uri, mi le-am zis cap-coada, aveam iar idei de povesti din alea tampite cum n-am mai scris de mult. Asta se intampla pe la 6-7 seara. De atunci am ajuns, am frecat putin duda si apoi am mai si iesit in oras. O seara tare ciudata, m-am simtit ca o batrana care a uitat sa se mai distreze. Trebuie sa ma deconectez putin mai mult de probleme cand ies cu prieteni cu care ma vad rar. Ideea e ca in cateva ore am uitat tot, imi tremura degetele sa scriu ceva, o nebunie(poate de fapt trebue sa o fac :P), orice, dar nu merge...
Eh, asta e, sunt plictisita. Nani now...

Paste prematur

De miercuri pe la ora 17 am inceput sa primesc maass-uri pe mess cu urari de "Paste fericit" si alte derivate. Ce faceti fratilor? Mai sunt 2 zile de scoala, de munca. Sa zicem ca aveti liber (specific romanului sa lungeasca weekendul de vineri iar Pastele si Craciunul cu vreo saptamana), dar totusi, daca e liber, plecati in pustietate? Sa zicem ca nu veti mai avea net, dar exista telefoane pentru cei importanti. Oricum, mie im place Pastele (Invierea Domnului mai bine spus) ca poti sa spui 40 zile dupa aia Hristos a Inviat si ai senzatia ca esti alaturi de omul ala chiar de nu i-ai dat clasicul sms care se da la toata agenda (cu iepurasi voiosi sau cu sacrificiul Domnului).
Mie nu imi place sa fac urari aiurea. Probabil voi ura ceva cititorilor insa care e farmecul? Cu ce v-ar incalzi pe voi, acei oameni cu care nu ma stiu (desi mi-ar face placere :P) o urare din partea mea?
Daca voi primi macar o urare directa, mie, Ioana, pana de Paste voi scrie o poveste draguta despre o inviere. Pana atunci, Happy New Year! :))

Sunt pe Google

Oare cati oameni si-au scris numele complet in pagina de search Google? Pe mine m-a apucat deodata si iata ca am gasit cateva linkuri care chiar duceau catre mine. Poate ar fi fost mai multe daca n-as fi avut un alias mai vechi. Chiar, ia sa caut si numele ala :P
Asa am descoperit ca eu sunt trecuta prin mai multe locuri ca student partner, nu numai in evidenta microsoft, ci si pe un blog al studentilor (de care stiam din mail dar nu m-a facut curioasa niciodata, ca dovada nu are nici un post interesant si nici nu-mi pot creea cont) si pe o lista a ASE-ului.
-Wow ce "cool" estem, nu-i asa Johanna?
-Nomal Ioano, te asteptai la altceva.D'oh! Maisho tu ce zici?
-Nimic, pe mine nu ma stie nimeni asa ca impuscati-va! Va urasc!
:)) (pt cei care nu ma cunosc, glumesc - a nu se lua in serios DELOC!)

Tara e de vina...

Lovim in Romania de parca ar fi prostul satului. Daca ai fost macar o data "la tara", intr-un sat uitat de lume ai remarcat ca exista mai peste tot un prost al satului, un om cu un handicap care nu i-a permis sa faca 4 sau 8 clase ca restul satenilor, sau mai multe, precum au avut sansa copiii lor. Acel om este refugiat la cineva milos care ii da de mancare si un adapost. El traieste din mila celor din jur si eventual din banii pe care ii castiga muncind cu ziua. Ei bine cand e ceva rau, cand dispare ceva din cimitir, cand ia foc un camp, mereu "prostul" e de vina. La bunicii mei in sat un tanar lezat de prezenta acelui individ intr-un moment cand era suparat pe viata, s-a imbatat si l-a omorat. Nu imi amintes sa fi patit ceva criminalul, eram mica.
Unde vreau sa ajung cu aceasta poveste? Citesc articole, bloguri, mai prind cate o stire la tv si cum peste tot sunt numai chestii negative, dezastre, nemultumiri, aglomerari, remarc la oameni ca transmit un singur mesaj general, tara e de vina pentru tot.
Auzi, citesti, vezi peste tot comentarii ale celor blocati in trafic, vecini care au asistat la o nenorocire, comentarii la o stire despre o crima dintr-un spital: "Traim in Romania", "tara de kkt", "sistemul de kkt din Romania, mai bine e afara, nu o sa auzi niciodata ca se intampla asta acolo". Ei bine, Romania e o tara frumoasa. Ne bucuram cand mergem la padure si avem unde face un gratar si arunca gunoaiele, cand ne plimbam pe munte la aer curat si avem copaci din belsug dupa care sa ne facem nevoile, dar na, tara e naspa. Sistemu este unul deficitar, dar noi ce facem ca sa il imbunatatim? Daca stam sa ne plangem toata ziua ca e prost, ca aia nu e bune ce rezolvam? Mai mult, ne luam de corupti, de spagatori, de ospatari care asteapta bacsis. Dar noi daca am fi ospatari si am pupa un fitos in fund nu am vrea sa primim ceva cu care sa luam o ciocolata sa ajungem acasa la cei dragi? Daca avem un examen(scoala soferi, facultate, munca) nu incercam sa gasim metode sa usuram treaba prin furat subiecte, spaguit profii sau pe cel de la resurse umane, sau apelat la o pila? Vedem filme, ascultam muzica si criticam pe cutare si cutare, dar noi nu ne vedem dc-ul si torrentii deschise, noi suntem critici cinstiti, "se mai si vedea prost dom'le filmu sau clipul". De ce tot criticam Romania cand nici noi nu facem ceva in sensul asta? Aud din ce in ce mai des ca sistemul de invatamant din afara...da, o fi mai bun si mai performant, dar sistemul ala ce sa caute la noi cand un student vine la facultate ca sa ia adeverinta de studii superioare in curs sa se poata angaja pe un salariu mai mare sa intretina o familie? Ce sa caute acel minunat sistem la noi unde un hot si fraudist nu calca pe la facultate dar fiindca tati e director pe undeva are note modificate dupa afisarea rezultatelor asa incat sa ramana la buget. Hai domnu director, 1800 lei erau prea mult pentru cati bani fituie copilasul? Sau era vorba de imagine? (intreb in gol, acei oameni nu vor citi niciodata bloguri decat daca se vor face despre mari ocazii de facut bani si prosti de stors de cash). Ne plangem ca in spitale mor oameni si condamnam o tara intreaga pentru asta, sau tot sistemul medical. Sunt medici foarte buni in Romania, nu trebuie pusi toti in aceeasi oala, sunt clinici bine dotate dar noi vrem totul pe gratis, totul compensat. Vrem reduceri, gratuitati in facultate si la batranete dar in perioada dintre acestea, cand lucram, incercam sa facem cat mai mult profit fara a-l evidentia, "sa nu dam bani statului".
In fine, daca suntem atat de destepti si vedem ca e frumos in alte parti atunci haideti sa facem o schimbare, sa fim si noi cinstiti si binevoitori, sa fructificam timpul de critica in timp de facut ceva concret si productiv.
Ar mai fi multe de zis dar ma opresc aici. Romania este tara mea si invat sa o accept asa cum e si totodata sa schimb ceva pentru mine si poate incet incet pentru noi, pentru toti, pentru ca peste tot e mai bine sau mai rau, dar conteaza ca vrem sa evoluam...

Copilarie

Copilaria e o perioada frumoasa, lipsita de griji in cea mai mare parte (cel putin pentru mine). Am trecut alaturi de familie prin diverse situatii mai mult sau mai putin grele sau fericite. Oricum nu constientizam nimic atunci, decat cand observam anumite stari negative la prea multi din familie. Eram copil si voiam sa ma joc...
Toti am trecut prin asta si indiferent de problemele individuale ale fiecaruia voiam sa ne jucam, sa iesim cu alti copii sa batem mingea intre blocuri, sa ne cataram pe bara de scuturat covoare, sa stam in mijlocul strazii la volei, sa stricam "palete"(rachete) si "fluturasi" de badminton, sa jucam multe altele si sa facem trasnai. Chiar era frumos, pana ne chema la masa mama. Eh, mai pierdeam ceva vreme pe afara si apoi aparea tata la geam. Era grav si urcam repede cu o scuza inventata undeva intre etajul 2 si 3 cand urcam scarile mai incet sa procesez mai bine minciunile.
Acum sunt ocupata, muncesc si invat, cateodata mai fac si voluntariat (mai rar doar pana termin cu licenta) si mi-e dor de copilarie. Ciudat sa spun asta pentru ca mi-e si dor dar sunt si stresata de copilaria altora ce-i drept.
La mine in camera se aud toti copiii care se joaca de la 12 pana se intuneca, bat mingea fix sub geamul meu, urla din toata putearea lor ca asa se diferentiaza cine e cel mai autoritar, imi mai dau cateodata si mingea in camera(et 1 e aproape de sol) si eu...incerc sa invat. Sunt rea ca ma deranjeaza dar parca eu ma bucuram altfel de copilarie. Noi daca tipam ne luam papara sau ligheane de apa de la babele de la parter, nu injuram, cel putin la varsta pe care o au piticii de sub geamul meu, nu vorbeam asa. Dar asta e, nu ai cum sa tipi la ei, sa le faci observatii ca apoi o sa faca totul in ciudta ta si parca razboaiele cu piticii tin de varsta a 3+(3/4)-a :) Oricum, e bine ca au o ocuapatie si ca fiecare din ei nu e un "Radu" care "vazuse geaca de blugi"...
In fine, noi sa fim sanatosi, ei sa se bucure de copilarie si eu sa iau examenele ca apoi ies alaturi de ei la o miutza...sau...cu colegii la o popica(parca suna mai bine).

Fumatul si IT-ul

Aceste 2 concepte, impropriu spus concepte, se muleaza perfect impreuna. La mine la munca >50% sunt fumatori. De ce majoritatea oamenilor care lucreaza in mediul asta sunt fumatori? Pentru ca deseori poti lucra acasa(programatorii) si fumezi cand si unde vrei tu, fie ca iti curge scrumul pe tastatura sau iesi in propriul balcon, pentru ca poti fuma cand dai gauri prin pereti si intinzi fire (de obicei pe semi-santiere), pentru ca pauza de tigara e o ocazie buna sa te ridici de la birou, sa scoti ochii din monitor si sa relaxezi putin creierul si fundul (cei care nu pot lucra numai acasa) si pentru ca e placut sa te aduni la "o pipa", "un cui", "un fum" cu restul mintilor incretite care iau pauza de afumare in acelasi timp, sa mai schimbi pareri.
Nu zic ca e ok, ca e cool sau sanatos dar se practica al naibii de frcvent in aceasta combinatie.
De incheiere, un filmulet care pe mine m-a marcat...

Oficial azi e ieri si maine e azi

Da, e trecut de 00:00 si eu ma chinui sa pricep si sa modific niste proiecte ca sa le pot preda maine. Dupa prima sesiune imi amintesc ca am zis clasica vorba a studentului, de maine ma apuc de invatat. Apoi am zis ca din modulul urmator invat din prima saptamana. In anul 2 am zis ca la mijlocul semestrului incep sa invat si pana la verificari, colocvii si examene sunt doxa. Nimic nua functionat, nici ca s-a marit perioada de invatare, nici ca sesiuena s-a dublat odata cu numarul de examene, nimic. De ce nu ma pot tine de cuvant cand vine vorba de mine?
De azi, oficial ma duc la toate orele ca e ultima saptamana si tre sa aflu si eu ce si cum despre examene.
Mi-am facut ordine in camera, in viata mai putin, dar sunt pe drumul cel bun.
Urmariti versurile...

Think positive!

E mare lucru sa inveti sa gandesti. Chiar greu as putea spune. La mine a fost un proces de durata, dar il consider asa pentru ca imi place ce am momentan in cap si perioada parcursa pana acum mi-ar fi placut sa fie mai scurta. Gresit si stiu asta. Daca nu trecem prin multe faze, cipe, experiente nu mi-ar fi ramas nimic. Asa am amintirile, placute sau nu (mai putine pentru ca vad partea buna a intamplarilor), amintiri care revin in diverse circumstante si ma invata sa reactionez.
Eu am avut un om langa mine, el mi-a fost in acelasi timp prieten, iubit, mentor, profesor, copil, frate, amant. :) poate suna aiurea dar am facut de toate cu si pentru el, si el la fel pentru mine. El e cel care m-a invatat sa deschid ochii, sa vad sursa problemei mele, sa inteleg, sa gasesc solutia, sa nu uit. A facut-o incet, cu rabdare si in diverse moduri. Il apreciez enorm pentru asta si daca ar citi acum ar fi si el mandru de mine. Are o vorba inteleapta la status de cateva luni bune: "None but ouselves can free our minds". Eram atat de diferiti si totusi atat de asemantori... Am invatat multe impreuna, am crescut si am format un "unul". Acum nu mai e nimic, doar o simpla amicitie, intretinuta cu greu din cauza preocuparilor diferite pe care ni le-am ales.
Revenind la subiect, de la acel personaj am invatat sa gandesc pozitiv, sa fiu optimista si desi probabil as avea motive sa-l urasc, sa ii port pica, uite ca il apreciez. Ce mi-a venit? Ei bine el m-a format pe mine si ajunsesem impreuna la un stadiu in care invatasem unul de la cealalt multe si vedeam ce gresim dar din cauza acelor "preocupari" care au aparut la amandoi am inchis ochii la solutii.
Acum nu vreau sa fac aceasi greseala si nici persoana de langa mine. Sper sa am rabdarea si puterea sa demonstrez multor oameni beneficiile "Think positive" si sa nu mai uit sa aplic acest "Ceva" pe care il sustin cu tarie.
Si apropo, Think positive! :)

Machiaj sau naturalete?

Fratilor sunteti culmea! Trebuia sa scriu asta ca sa ma descarc.
Dupa daramanta desprtire de acum cateva luni si recenta revenire la viata am inceput sa am grija de mine in sensul de a arata bine si in fata celor din jur. So, am revenit la machiaj, discret, dar care sa puna in evidenta ce am si io dragut, ochii. Si cum "lucrez" prin zona, nu pot sa las cearcanele native neacoperite ca parca dau mai bine fara ele. Si indiferent de stare am incercat asta zi de zi. Ei bine ieri si azi am sarit pasul machiatului cand am iesit din casa si hop comentariile: "vai dar arati cam obosita, mai dormi si tu", "ce-ai facut azi noapte ca nu arati prea bine?" si altele. Oameni buni, asa sunt eu, urata, asa ca deal with it! :) Acum nu ma iau de cei care mi-au facut observatii, unii chiar au spus-o cu cea mai buna intentie, certandu-ma prieteneste ca nu am grija de mine si le multumesc pentru asta.
Cu toate astea mi-a prins bine. Mi-am dat seama si eu cum ma priveste lumea si am descoperit o chestie misto. Cand vreau sa fiu lasata in pace sar peste cele 5 min de "boit".
Dar nu o sa imi permit asta prea des ca daca o sa fiu stearsa prea des ma dau astia afara pe motiv ca nu mai sunt o imagine buna pentru departament :))
Oricum, tot ce conteaza e cum ne simtim in pielea proprie si ca prietenii adevarati nu tin cont de aspectul fizic.
De incheiere, un link cu o vedeta care nu imi place in mod deosebit dar care machiata intr-un anume fel arata fenomenal(pe finalul filmuletului).

HR e-motion

Azi am fost la o sesiune de lucru HR e-motion. Ce isi propune CROS-ul prin asta? Sa dezvolte o comunitate de practici. Detalii despre proiect se gasesc pe site-ul hremotion care este structurat oarecum ok din punctul meu de vedere pentru ca nu gasesti clar niste informatii decat in link-uri care, din fericire, sunt multe si bine pozitionate. Am plecat multumita de acolo in ideea ca nu ma asteptam sa se faca mai mult decat ce s-a facut, cunostere intre noi, dar totusi parca nu mi-am gasit locul. Dupa o discutie scurta cu o prietena de-a mea am realizat ca nu stiu daca trebuia sa ma astept doar la atat. Se intrevede un drum lung intr-o perioada plina de alte proiecte proprii si sper sa se imparta workload-ul echitabil si informatiile sa fie percepute bine de minti inca tinere in cercul acela nou format. Nu vreau sa par o naspa, cu aere, insa pentru o comunitate care se doreste a fi formata asa scurt cu o adunatura de oameni cu diverse grade de experienta e nevoie de mai mult timp. Sper totusi sa iasa pentru ca e un proiect frumos si initiat de oameni cu circumvolutiuni bine dezvoltate pe care eu ii apreciez mult.
In fine, abia astept sa vad ce va urma maine, astept provocari inalte si multe noutati, vreau sa folosim acele minunate instrumente web 2.0 de care vorbea Traian, sa invatam sa fim eficienti si productivi si in afara intalnirilor face2face.

Diverse si diversi in situatii similare...

Citeam un mail de pe un grup de umor si dupa cele 4 bancuri pe care le primisem de mult ca mass pe messenger(nu e o o atitudine de fitze, doar subliniam ideea ca pentru mine nu a fost nimic amuzant pe acel mail trimis unui grup de umor) apare linkul unui blog. Cica se cauta povesti uimitoare de despartire. De ce am vrea sa postam acolo? Sa creem un blog al empatiilor, sa ne plangem pe umar unul altuia?! Ce rost are? Daca as ajunge sa citesc zi de zi un asemenea blog as deveni o trista pentru ca as realiza cati sunt dezamagiti ca mine, cati mai prostutzi sau nu. Sa zicem ca ar exista posibilitatea sa invat ceva de acolo, sa ma aleg cu oarece know-how dar...mai bine nu. Apreciez totusi inentia de a creea aceasta metoda de impartire a informatiilor. Poate unii mai pesmisti vor invata ceva din experientele altora. Si...daca ai avut un om cu cap alaturi de tine dar v-ati despartit din cauza incompatibilitatii de orice fel, nu vad de ce nu ati putea ramane prieteni...
In fine, chestia asta a venit la 5 min dupa ce am intrat in casa. Veneam de la o intrevedere cu fostul. Deloc scurt, am vorbit numai eu, ca de obicei, el a stat in fata mea si m-a privit continuu, aproband din cand in cand cu un zambet. Fac bine discutiile astea dupa o perioada mai lunga de la despartire (asta daca ai cu cine discuta, fie si prin gesturi si priviri), te ajuta sa iti dai seama ce ai avut, ce ai, daca si de ce ai mai vrea ceva asemantor sau identic cu acel ceva vechi.
Ascultam candva "Blink 182 - I miss you" in mod obsesiv. Se pare ca ma regaseam cumva in clipul haotic si printre versuri: "Don't waste your time on me, you're already the voice inside my head. I miss you...". Acum am inserat noi ganduri si ele ar fi de forma: "Don't waste your time screw'ing with my mind, you already left without your voice from my head. I missed you, you lost me...". Totusi n-a prins deloc rau intrevederea asta. Mie mi-e bine cum mi-e acum si... nothing else matters...

Stand up cu Toma

Am fost in seara asta la show-ul lui Toma. Mi-am facut timp sa merg desi maine urmeaza sa am 2 lucrari si un proiect penibil de predat.
Oricum, a fost o seara interesanta. Dupa ce am fost putin dezamagita ca intarzia inceperea show-ului (pe mine ma rodea sa ajung acasa mai devreme sa fac proiectul) am avut o doza mica de soc/uimire/surprindere. Nici nu am cautat prea mult timp despre el pe net insa nu pot zice ca google mi-a gasit din primele pagini cele mai relevante chestii. I-am gasit site-ul care e de fapt o pagina fara nici un href. Noroc cu neuronu ca am descoperit blog-ul. Revenind, eu nu gasisem nicaieri o imagine cu el, doar impresii. Dupa ce am vazut caricaturile, toate cu un fizic similar, mi l-am imaginat un tip la vreo 30-35 ani, plinutz si foarte sec. Ei bine nu e asa. Habar n-am daca are aproape de 24 ani sau doar facea parte din show-ul lui, la prima vedere nu ii dadeam mai mult de 20-21 ani, cam 65 Kg si aproximattiv un metru si kilele lui la inaltime. Fireste asta e doar o impresie a mea, se poate sa ma insel foarte tare.
Trecand peste impresii fizice, mi-a placut show-ul. Cica publicul ar fi fost slab (neamuzat), nu am de unde sa stiu, a fost primul stand-up serios la care am mers. Eu am ras de mi-au amortit falcile si buzele atat de ciudat incat dupa aia abia putam sa vorbesc :)) E drept, are un stil aparte si nu oricine se prinde la glumele lui, dar a 2a zi cand relizezi o poanta te ia zambetul pe la servici si nu inteleg colegii ce e asa amuzant. Mie mi s-a parut tare omul, sper sa aibe succes in continuare si parte de public cu iq ridicat si simtul umorului dezvoltat, nu de alta dar nu ai nici o satisfactie daca faci o gluma buna si oamenii se prind abia cand cobori de pe scena. Recomand cu caldura show-urile lui Toma, tipul cu toast-ul (nu cu voma de balena :P), miercurea in CafeDeko de la ora 21:00.
Dupa ce am ajuns acasa m-am gandit ca la cautare ratasem o resursa si iata, succes! Toma cu un public pe placul lui.

Obisnuinta

Suntem oameni si asa ne e felul, sa ne obisnuim cu diverse stari, situatii, oameni. La naiba, ne obisnuim ca niste idioti!



Ne obisnuim sa avem pe cineva langa noi, sa fim alintati, placuti, admirati, sa avem grija de altii, sa ni se dea impresia ca suntem puternici si ca se depinde de noi...si ne place, ne place sa fim noi acolo un mic ceva dintr-un tot mai mare, ne simtim in siguranta si ocrotiti.
Apoi incepem sa o luam pe cai gresite cu diverse tabieturi pe care le intersectam cu cele vechi si astfel ne creem o lume ideala, asa apare adulterul, inselatul. Si cand suntem prinsi si ramanem fara acel ceva cu care am inceput, care ne dadea acel sentiment de bine si siguranta avem impresia ca se va compensa. Greu...
Animalele sunt niste fiinte asa norocoase. Se imperecheaza, fac pui, ii cresc si acestia o iau de la capat. Mai sunt si specii care se infamiliaza pe viata dar prea putine si departe de ochiul uman.
Daca in loc de caini vagabonzi copulandu-se la colturi de strada am vedea pinguini care clocesc cu randul la oul lor, care se strang in brate cu alte pingufamilii sa le fie cald cand vremea nu tine cu ei, poate am invata si noi de la ei, poate am invata sa fim buni, draguti si caragiosi, sa ne tinem aproape semenii si sa ne ajutam reciproc, sa ne obisnuim cu lucrurile frumoase. Cu toate astea nu ar fi asigurata fericirea, tot ar exista femei independente si baieti macho, rock-erite si maelisti, bani si saracie, curve si baieti de bani gata, tot ar exista oameni incompatibili, certuri in cuplu, despartiri, suflete ranite si frangatori de inimi.
Haideti totusi sa ne bucuram de lumea pe care o avem, sa ne bucuram de fiecare firicel de iarba, sa pastram curatenie pe strazi, sa ne iubim rudele indiferent cat ne-ar manca pe la spate, sa iubm ca si cum ar fi ultimul drum de la ultimul spectacol, sa ne adaptam dupa cei pe care ii indragim, sa ascultam sfaturile celor mai in varsta filtrate prin realitatea in care traim.
Haideti sa ne adaptam situatiilor in care traim si sa lasam comoditatea si obisnuinta sa ne iasa din reflex, haideti sa traim clipa, momentul, sarutul, lacrima, emotia, muscatura de caine, zambetul, injectia, tigara, pilula de a 2a zi si cate si mai cate...hai zambeste cu mine!!!

Sa-mi bag p*........

Asta e un gand care trece oricui prin cap cate o data pe saptamana, pe zi sau pe ora. De ce nu ne putem intelege cu totii de pe lumea asta? De ce trebuie sa existe acest "de ce"?

Eu una m-am saturat si mi-as "baga ceva" in ea de situatie, desi in juma de ora imi trece. SUnt momente in care ajunge sa fie enervant sa fii singurul din lumea asta care te intelege, sa iubesti oamenii din jur mai mult decat pe tine, sa vrei sa ii vezi pe altii fericiti si de aia sa dai tot ce ai mai bun din tine-pt ei. Eu una ma simt f singura desi am multe cunostinte, ceva oameni care se mira de cati "prieteni" am sau cat de multe stiu. Ei bine stiu un cacat, ca s-o zic pe romaneste.
Daca nu v-ati lovit de un domeniu unde se intampla sa stiu ceva nu inseamna ca-s mare carnat, daca stiu sa vb cu tine sa te fac sa te simti bine in pielea ta, chiar si pt cateva clipe, nu inseamna ca-s persoana ideala cu care ai vrea sa iti petreci restul vietii, daca sunt naturala si nu ma inhib in fata falsismelor altora nu inseamna ca-s "taranca", inculta sau in alte feluri care descriu grosolan o persoana necompatibila spiritual cu tine, daca ma doare in fund de ce zici tu inseamna ca eu am descoperit ca e mai bine sa stii sa faci din toate kkturile vietii un rahat cu crampoane si fustita scurta care sa imi anime viata de zi cu zi si sa ma amuze, daca...daca...
Sunt multe daca-uri acum in mintea mea si...sunt trista.
Acum astept...ciripitul pasarelelor ma deprima mai rau ca niciodata pentru ca nu mai e doar starea de frustrare ca nu pot dormi.

Deja mi-a trecut...o fraza desteapta: "Prietenia nu inseamna complimentare reciproca, ci complementare reciproca". Si cum viata e prea scurta sa mi-o ocup cu suparari, sper ca peste cateva ore sa fi trecut supararea si celui care a pricinuit starea mea anterioara...

Explicatia

De mult am auzit situatii de genul dar nici una asa naucitoare pana acum. Slava cerului ca nu am cum sa ajung sora bunicii mele :)

Happy

Sunt fericita, bine dispusa sau cum s-o mai chema starea asta! :D

Azi am dormit pana tarziu, am frecat duda si seara m-am vazut cu un amic mai vechi la o narghilea si apoi cu "norocosul". Mi-a prins f bine ca am apucat sa imi iau si provizii(cuie pt plamani) si ca am lasat putin calcu' si netu deoparte.

Weekendul asta mi-a placut f tare desi nu ar fi parut. Se pare ca am facut si boacane, deci inseamna ca sunt pe calea cea buna spre nebuna de odinioara :P

Mi-e dor de vechi dar sunt nerabdatoare sa traiesc noul de acum. Vreau din ce in ce mai mult sa fie ceva cap patrat! Poate iti intra si tie in "tartareatza" si ramane intr-un colt rotunjit, intr-o colivie comuna.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Doamne de cand nu m-am mai simtit asa! E superb! Cred ca a contribuit si melodia pusa pe un anumit blog. O mare contributie as zice.

In speranta unei zile asemanatoare sau mai buna, las un articol fara nici o importanta pt cel care citeste acest blog(eu-ul din viitor)... :)