Diverse si diversi in situatii similare...

Citeam un mail de pe un grup de umor si dupa cele 4 bancuri pe care le primisem de mult ca mass pe messenger(nu e o o atitudine de fitze, doar subliniam ideea ca pentru mine nu a fost nimic amuzant pe acel mail trimis unui grup de umor) apare linkul unui blog. Cica se cauta povesti uimitoare de despartire. De ce am vrea sa postam acolo? Sa creem un blog al empatiilor, sa ne plangem pe umar unul altuia?! Ce rost are? Daca as ajunge sa citesc zi de zi un asemenea blog as deveni o trista pentru ca as realiza cati sunt dezamagiti ca mine, cati mai prostutzi sau nu. Sa zicem ca ar exista posibilitatea sa invat ceva de acolo, sa ma aleg cu oarece know-how dar...mai bine nu. Apreciez totusi inentia de a creea aceasta metoda de impartire a informatiilor. Poate unii mai pesmisti vor invata ceva din experientele altora. Si...daca ai avut un om cu cap alaturi de tine dar v-ati despartit din cauza incompatibilitatii de orice fel, nu vad de ce nu ati putea ramane prieteni...
In fine, chestia asta a venit la 5 min dupa ce am intrat in casa. Veneam de la o intrevedere cu fostul. Deloc scurt, am vorbit numai eu, ca de obicei, el a stat in fata mea si m-a privit continuu, aproband din cand in cand cu un zambet. Fac bine discutiile astea dupa o perioada mai lunga de la despartire (asta daca ai cu cine discuta, fie si prin gesturi si priviri), te ajuta sa iti dai seama ce ai avut, ce ai, daca si de ce ai mai vrea ceva asemantor sau identic cu acel ceva vechi.
Ascultam candva "Blink 182 - I miss you" in mod obsesiv. Se pare ca ma regaseam cumva in clipul haotic si printre versuri: "Don't waste your time on me, you're already the voice inside my head. I miss you...". Acum am inserat noi ganduri si ele ar fi de forma: "Don't waste your time screw'ing with my mind, you already left without your voice from my head. I missed you, you lost me...". Totusi n-a prins deloc rau intrevederea asta. Mie mi-e bine cum mi-e acum si... nothing else matters...