De prin Bucuresti si nu numai

Azi observam din autobuz, blocata in trafic, adierea vantului, adiere usoara care muta parul in ochii fetelor, mangaind buze si nasuri incruntate. Deasupra unui asemenea chip se ridica coroana unui tei, satul de atatea autobuze, zgomot si praf. Adierile rare ale vanticelului ii miscau usor frunzele si florile ca intr-un dans de dragoste. La cateva secunde trece un masiv autobuz foarte aproape de florile gingase dar fluxul de aer provocat e prea puternic, prea brusc, copacul este sfortat intr-o miscare brusca din baza intregii crengi care e zgudurata ca intr-o bataie de joc. De ce nu apreciem plantele pentru putinul pe care ni-l ofera prin semieternitatea lor? Pomii ne filtreaza aerul de poluare, praf, ne fac oxigen si noi ii inghesuim intre fire de inalta tensiune si cabluri tv, ii plantam prea aproape de soselele si bulevardele aglomerate care le anihileaza adierea placuta a florilor si le rup frunzele. Plantele decorative traiesc si mai putin, sunt calcate, rupte, lasate sa se topeasca sub razele soarelui de august si cand vine frigul ingheata si mor. Doar contribuabilul plateste si nu stie cum sunt gestionati banii lui pe repopularea anuala cu vegetatie a unor spatii care ar putea fi ingrijite corespunzator.
Daca as fi planta as muri de tristete, nu as mai face fotosinteza, nu as mai absorbi seva bruta din solul acoperit de ciment si smoala. Cum ar fi lumea daca ar face greva toata vegetatia planetei? Nici nu vreau sa imi imaginez...Anul asta vreau sa plantez un copac. Cine se alatura?