Un gand nebun...

E o zi de iarna pe final - primavara timpurie. Soarele a aparut pe la amiaza, ranjind pe deasupra draperiei prinse in cele doua cuie batute in tocul geamului. O camera mica, dar prea mare pentru un suflet atat de mototlit, ca o hartie inutila intr-un cos de plastic...
Ea are treaba, ii suna telefonul; straini care au nevoie de cate ceva, doar atat, nici un amic, nici un prieten, nimeni nu are timp sa ii raspunda la telefon...
Se imbraca lejer, cu paltonul gri, tocit de atat purtat, de atat frig, de atat stat aruncat pe pat dupa zilele lungi de munca si scoala. Sta pe ganduri daca sa isi ia fularul, caciula si manusile, dar hotaraste doar asupra fularului, alb, lung, care ii acopera gatul lung pana la barbie. E infofolita bine si iese, frigul ii izbeste obrajii care devin repede rozalii, vantul ii ciufuleste parul saten visiniu, i-l lipeste de buzele mici si subtiri, nesarutate de mult...
Drumul e lung dar ajunge repede, isi face treaba, toata lumea e multumita, mai putin ea. Merge iar spre casa. E o amiaza friguroasa de sambata, ea e singura si stie ca se duce iar intre patru pereti sa...sa lucreze, in lipsa de alta activitate.
Pe drum vede din autobuz parcul in care se plimba cu el, lacul pe marginea caruia au mers de mana pe ceata, tremurand de frig. Pe langa autobuz trec 3 motociclisti. Toata ziua a vazut motociclete prin oras, a auzit motoare, totul i-a adus aminte de el azi. Coboara sa ia ultima legatura spre casa, un tramvai care acum vine mult prea greu. In statie e doar un agitat cu fata de psihopat care ii tot da tarcoale. Se apropie de gardul de la refugiu, isi da muzica la maxim in casti si priveste in gol spre masinile care trec...doar cupluri in masini, cate 2 personaje care zambesc, vorbesc, le e bine, cald, sunt fericiti. Numai ea sta singura in statie, obrajii i-au amortit de frig, luciul de buze e acum tot pe firele de par adunate mereu de vant numai pe fata. Isi da parul la o parte din ochi, iar vantul parca are ceva cu ea, o ciufuleste mereu mai rau ca sa scoata mana la frig, sa mai inghete putin. Se lipeste de bara, e aproape, se inghesuie in ea si admira masinile. Se lasa seara si toti au farurile aprinse. E captivata de ele, disperata de ce vede, e singura si simte asta in fiecare particica a sufletulului, mai rau decat simte cum o patrunde frigul pana in oase. Se face verde si trec multe masini in viteza, se creeaza un curent care o atrage. Farurile o hipnotizeaza si e la un pas sa...sa faca o mare greseala. Intr-o sclipire isi aduc aminte de casa, de ai ei - singurii ei prieteni de acum, singura ei ratiune puternica de a mai trai si...vine tramvaiul...