Wrong waiting...

Candva i-a placut foarte tare un el. Au fost nevoiti sa doarma impreuna la un eveniment prin tara. Au fost cele mai frumoase 2 seri pe care le traise ea pana atunci, nimeni nu o tinuse in brate asa ca el, calduros si cu atat drag, fara sa incerce altceva, fara nici o conotatie de alt gen. Se tineau in brate de parca se cunosteau de o vesnicie si nici dupa ce adormeau nu isi dadeau drumul unul altuia. La ceva timp s-au reintalnit si au petrecut clipe minunate. Cand s-au intors la realitate, el i-a dedicat o melodie...dar la scurt timp el a rupt legatura pentru...o alta ea...

La ceva vreme dupa asta, au aparut noi amici, prieteni de toate felurile, dar ea i-a selectat. Si-a creeat o masca care sa o protejeze de cazuri similare. Dar asa nu era acceptata, era prea dura, asa ca a incercat sa devina prietena tuturor, asa cum fusese si in liceu, singura fata care statea cu baietii pentru ca se intelegeau cu ea la fel bine ca si cum ar fi fost "de-a lor", fata careia ii cereau colegele sfatul pentru ca stia sa discute deschis si fara sa rada de situatii penibile pentru altii.

Chiar si asa, tot nu a reusit fara sa pice in capcana dragostei si a suferit din nou, iar si iar...pana a ajuns sa isi refuze sa se mai indragosteasca. Si cum soarta e atat de nedreapta uneori, acum isi da seama ca de fapt ea nu e prietena tuturor, ca pietenele nu exista sau o invidiaza, ca e apreciata pentru sinceritate doar de baieti, la fel ca inainte; dar acei baieti acum o inteleg gresit si ... ea nu vrea...dar nu are cum sa faca...ii raneste, ii dezamageste...ei se indragostesc de fantasma ei, de vorbele dulci de alinare, de aprecierile sincere, de fizicul ei. Ea vede mereu prea tarziu asta si ajunge in cele mai urate situatii. Nu vrea sa raneasca, sa sufere si altii pentru ca stie cat de greu i-a fost ei.

Noptile ii sunt pline de fantome, de remuscari si n-a mai dormit cum trebuie de saptamani bune. Ce e de facut??? De ce ii apar acum in cale acei printi carora ar vrea sa le implineasca dorintele? Acum, cand nu mai poate iubi, cand ii e greu sa se lase impresionata, cand ea se hraneste doar cu bucuria exprimata de ei cand ii scoate dintr-o pasa proasta, cand le da un sfat nebun, acum ea e mai fericita dar totodata mai singura ca niciodata. Nu isi gaseste locul dar...spera totusi la iubirea aceea care ii va sparge carapacea, care o va elibera.

Ea e singura, asa ii place acum sa petreaca majoritatea timpului, si asteapta...sta acolo si il asteata pe el, sa o gaseasca, sau sa o trezeasca, sa ii topeasca invelisul de gheata, sa o cucereasca...
Cine esti tu Fat Frumos al viselor ei...?

Doar un weekend...

She's all a smile... :)

Fata ei e numai un zambet, e fericita fara un motiv anume. A avut un weekend dragut, interesant. A redescoperit vechi prieteni si cunoscut mai bine pe unii mai noi.
In ultimele 2 zile a vrut sa se lase descoperita, a fost cu garda jos si a fost mai sincera ca niciodata.



El, vechiul dar totusi noul ei amic, a ajutat-o mult cu lungile discutii despre diverse, cu mangaierile tandre, saruturile dulci. I-a reinviat zambetul acela prostesc care apare din senin cand e singura in autobuz si se uita pe geam, cand e singura in fata calculatorului si nu face nimic interesant.
Dar cu toate astea, totul e o nebunie...una riscanta...vor reusi sa se descopere unul pe celalalt asa cum isi doresc sau se va termina brusc cu o dezamagire? Ea deoocamdata nu are nimic de oferit si el nu intelege asta... Ea e dornica sa descopere lumea care i-a fost aproape interzisa pana nu demult, el...poate ar vrea-o numai pentru el...

Dar, poate mai exista dragoste dupa mari dezamagiri...poate exista ceva special si pentru ea...

M-am saturat!

Da, m-am saturat! Sunt satula de mine, de lumea din jurul meu, de mine, de stari diverse si schimbatoare, de mine, de surprize, de mine, de lucruri neprevazute, de mine, de tine, de mine, de voi toti, de mine...

Nu mai vreau sa ma uit in oglinda, sa primesc complimente, sa merg cu autobuzul o ora pana la munca, sa mai merg la facultate, sa ma gandesc la licenta sau master, sa primesc observatii, sa fiu incompententa care asteapta, sa ma indragostesc de tine si tu sa ma observi abia dupa ce imi trece, sa fiu slaba de caracter, sa nu mai fiu copil, sa fiu doar consolare pt tine, sa aud in jurul meu numai de oameni ocupati, deceptionati, bolnavi, sa fiu si eu una din ei, sa fug, sa ma ascund de necunoscut, sa muncesc gratis pt altii, sa te alung de langa mine, sa nu pot sa iti ofer ce vrei, sa platesc mult ca stau intr-o vagauna friguroasa, sa nu ma inteleaga cei din jur sa fiu iar Ana, sa nu fie un el sa ma stranga de mana de ziua mea...

Iti multumesc...

Iti mutumesc ca existi, ca m-ai facut sa deschid ochii sa vad atatea lucruri utile, frumoase care se intampla in jurul meu, ca ai fost romantic atunci cand aveam nevoie de asta, ca am fost impreuna la munte, ca mi-ai facur surprize placute, ca mi-ai luat cadouri, ca m-ai lasat sa ies in oras fara tine, ca uneori m-ai facut sa ma simt centrul universului tau, ca mi-ai luat flori, ca inca ma mai suni cand faci ceva care m-ar putea ajuta si pe mine, pentru ca acum esti special pentru mine...

Totodata iti multumesc ca m-ai dezamagit, pt ca asa m-ai facut sa vad cate tipuri de oameni si de iubire exista, ca m-ai inselat cu o persoana pe care ai cunoscut-o prin mine, pt ca asa am vazut pana unde ajunge nesimtirea si ignoranta prietenilor, ca m-ai rugat sau m-ai lasat sa iti fac curat avand doar o matura, sa spal la lighean, p ca asa am exersat pt viata, ca am facut dragoste si sex oricand ai vrut tu asta, pt ca abia apoi am invatat si eu sa fiu in acelasi timp siropoasa, nesimtita si provocatoare si sa cer ceva cand vreau, ca m-ai lasat sa iti ingrijesc pisica cat erai plecat in calatorii, pt ca asa am descoperit cat imi plac animalele, ca ai tanjit dupa mine cand nu mai eram a ta, pt ca asa ai creeat atunci niste clipe frumoase si de neuitat, ca acum nu iti mai pasa, pt ca asa incerc sa invat si eu, cu greu, sa nu imi mai pese de tine, ca ai fost alaturi de mine in cateva clipe grele, pt ca asa pe restul am invatat sa le depasesc si singura sau alaturi de prieteni pe care i-am descoperit astfel, ca nu m-ai ajutat mereu cu rabdare si la timpul potrivit, pt ca asa am invatat sa nu depind de tine...

Odata cu toate astea sper ca m-ai iubit cu adevarat macar o parte din timpul care a trecut, ca o sa iti treaca repede si fara regrete perioada asta de "adolescenta", ca ai pastrat lucrurile noastre doar intre noi, asa cum te-am rugat de la inceputul relatiei, ca ai scapat de "ghinioane" si ca nu eram totusi eu de vina, ca vei invata din greselile pe care sper ca ai inceput sa le vezi si sa le recunosti, ca o sa ai grija de tine si de ai tai mereu, ca daca vei citi vreodata aceste randuri sa te regasesti si sa nu te deranjeze, ca vei gasi pe cineva care sa iubeasca la fel ca tine, si ca vei fi fericit...

You have no sex scheduled on Valentine's Day

Cum am mai zis, am newslettere multicele la diverse site-uri, printre care unul cu "secrete pt doamne" si tot felul de boolshit-uri din astea. Nu le citesc decat titlurile intens repetate si ma uimesc zilnic de lipsa de imaginatie de a gasi un subiect nou. De asemenea, google is my best friend, cautare, mail, gtalk, calendar. Acesta din urma este foarte tare. Pentru cei ce nu stiau, aveti posibilitatea de a va trece tot felul de evenimente, intalniri, aniversari ale prietenilor si primiti notificari prin mail, popup sau, cel mai misto, sms. Se poate configura sa trimita evenimentele unei zile la o anumita ora sau un eveniment cu un anumit timp inainte de a incepe. In zilele fara evenimente primesc doar un mesaj cu subiectul "You have no events scheduled today". Ei bine, astazi aveam un astfel de mail, iar deasupra lui unul de la revista cu clisee, cu subiectul "Cum sa fii sexi pentru Valentine's Day?". Cand am incercat sa citesc ceva, ochii mi-au vazut "You have no sex scheduled on Valentine's Day" :))

Ce nebunie si cu ziua aceea, bine ca a trecut, ca a fost deprimanta, chiar si pentru cei ce nu credeau in ea. Am facut 2 ore pana acasa cu autobuzul(un drum de 30 minute lejer)si de pe geam nu vedeam decat masini in care erau ori cupluri, ori baieti singuri, cu o foare, o jucarie mare de plus sau o punga de cadou in dreapta, toti vorbind continuu si zambitor la telefon. Toata tinerimea bucurestiului a avut ieri intalnire?!!
Vorbeam azi cu un amic despre ce afise as fi pus de 14 prin oras. O gagica goala, cracanata, cenzurata bineinteles, la locul cenzurii sa scrie faimosul nume, iar deasupra capului ei "F*@$ VAlentine's Day!!!". Astept sa gaseasca el o gagica goala pe net sa ne punem pe treaba pentru la anu` :P
Sunt curioasa cati din acei baieti care si-au cheltuit banii aiurea pe flori exagerat de scumpe, kitsc-uri rosii si catifelate sau alt gen de cadouri, au apucat sa obina o partida de sex tot in seara respectiva. Si, de asemenea, dintre cei care aveau deja o relatie stabila si nu au facut minunatele cadouri si atentii, cati s-au taiat de la portia de pussy pt o perioada? :))
Sunt rea, dar asta e...m-am saturat sa imi vad prietenii terorizati si dezamagiti de prietenele lor, sau prietenele singure. Nu ca ar fi ei perfecti, ca nici ei nu stiu ce sa caute, sa aspire la mai bine, si nici sa il aprecieze pe cel de alaturi, dar ca idee. Sunt satula sa vad in jur doar nemultumire, cupluri care fac compromisuri...ce fel de dragoste e asta???

Marea mea iubire avea obiceiul de a dedica melodia asta

tuturor gagicilor care se indragosteau de el. E de efect daca asculti cu atentie, mai ales refrenul.
Fratilor lasati compromisurile, cautati persoana aia potrivita, pt ca exista, pers aia cu care sa va intelegeti direct, cu care sa puteti discuta direct ORICE, sa nu fie nevoie de carti, sa puneti totul pe fata oricand e nevoie!!!

Iubire sau sacrificiu?

Ea e o fiinta frumoasa, seamana cu o floare, cu multe probleme de sanatate si multe complexe, dar care uita instant de ele cand are prieteni. Asa a fost si cand l-a cunoscut pe el, un baiat aparent simplu, de statura ei, cu barba rara, specific varstei de crestere, cu haine semi-largi, avand un stil ciudat, greu de definit, cumva junky. Ochii lui sunt frumosi, un caprui spre verde misterios, sprancenele putin grosute si arcuite ii delimiteaza fruntea lata si impunatoare de respect. Buzele lui perfecte te fac sa plangi cand e alaturi de tine si nu te saruta.
La inceput nu il remarcase dar cand s-a indragostit nu a mai fost cale de intoarcere. A ajuns sa il iubeasca atat e mult incat ar fi facut orice pentru el. Si el parea ca ar fi facut la fel pentru ca si el a iubit-o, la inceput... Dar cand s-a plictisit nu a facut nimic, doar a tinut-o langa el sa ii fie lui bine. Ea ii facea pe plac, il alinta cum ii placea, il invata ce avea nevoie, il ajuta cu toate chestiile de zi cu zi.
Cand au inceput realatia, ea a descoperit ca e bolnava si el a fost alaturi de ea, o perioada, pana cand au uitat amandoi de controalele ce trebuiau facute periodic.
Viata mergea inainte si ei se preocupau doar de nimicurile zilnice din care ea incerca sa scoata mici bucurii, sa scoata o stralucire speciala din cotidian.
Intr-o noapte in care se iubeau, el a remarcat un alt semn al bolii dar nu s-a tinut de ea sa mearga sa verifice, iar cand isi aminteau, el o certa, dar doar atat, nu i-ar fi propus sa mearga impreuna, voia sa se duca singura sa faca investigatii, sa se faca odata bine, sa nu mai aibe langa el o bolnava. In clipele alea suferea, se simtea singura dar sanatatea era pe ultimul ei plan, tot ce conta era sa fie el aproape de ea, sa il vada multumit si fericit.
Semnalele tot veneau si nu voia sa vada, gasea o scuza posibila pentru toate lucrurile pe care le facea el, si daca nu, se lasa mintita asa usor incat se linistea repede. Orice ar fi zis el era bun, scuza sa fi fost, pentru ca el era totul pentru ea si nu voia sa se gandeasca la altceva, nu voia sa constientizeze ca nu o mai iubea...
Dar s-a intamplat ceva, ea a trebuit sa deschida ochii, sa sufere, sa primeasca deodata toate adevarurile pe care le ascunsese de ea. Caderea psihica a fost mai mult decat putea duce trupul ei fragil. El a plecat si ea a ramas in durere, singura, a nimanui. S-a inchis in camera, in sine, tot ce facea era robotizat, doar ca sa termine mai repede sa ajunga acasa, sa stea in pat si sa fumeze. Camera i s-a transforat intr-o ghena de gunoi. Din fata aceea care ii facea lui curatenie in casa, ii spala hainele, se spetea zi si noapte sa tina totul ordonat, armonios, a ajuns ... ca o gunoiera. Cauta prin mormanele de haine ceva care sa nu miroasa prea ingrozitor sa poata iesi dupa tigari, munca a neglijat-o complet si de fiecare data cand o sunau de la birou se astepta sa o cheme sa semneze demisia. Era daramata, iar durerile bolii o macinau fara ca ea sa riposteze...
Curand era Craciunul, deci timpul sa mearga acasa, sa isi faca sarbatorile in familie. Nu va mai fi singura acolo, va lasa in urma orasul unde trece zilnic pe langa apartamentul lui, pe langa cladirea unde lucreaza...gandul ca mergea acasa ii dadea un zambet pe fata. Si-a facut cu greu bagajele ca era slabita de atatea nopti nedormite, nu mai mancase ceva sanatos de saptamani intregi. Dar nu conta, mergea acasa, sa o imbratiseze mama, sa o sarute tatal ei parinteste pe frunte, sa o ia de la gara si sa povesteasca nimicuri pana in fata blocului...
Nu si-a luat bilet si de aia a plecat mai deveme spre gara, dar drumul era aglomerat, timpul trecea si ea nu mai reusea sa ajunga. A ajuns cu 10 minute inainte sa plece trenul. S-a rugat fara nici un folos sa fie lasata sa isi ia bilet mai repede, nimeni nu o lua in seama. Era incercanata, palida, hainele ii erau botite de la stat adunate pe pat, parul ii era ciufulit si nespalat, pe buze avea rani mici provocate de frig si de la tigarile care i se lipisera de atatea ori de ele.Cine sa isi faca mila de o fiinta in asemena hal? Le parea doar o vagabonta, cersetoare desimtita. O injurau si huiduiau. A reusit totusi sa isi ia bilet, fara loc, pentru un drum de 8 ore. Dar nu conta, mergea acasa, la ai ei.
Trenul deja fluierase de plecare si ea era la inceputul peronului...fugea, fugea, bagajul era prea greu, ea prea slabita, iar durerile ii cuprindeau tot trupul...ajunsese sa fuga la un metru de tren, care pornise si mergea inca incet, si fugea...i se parea ca alearga prin apa cu bagajul acela dupa ea, plangea si lacimile o faceau sa nu mai vada nimic, parul ii intra in gura, in ochi... ar fi strigat dar cine sa o auda? voia acasa... reuseste sa ajunga in dreptul ultimului vagon si incearca sa se urce...prinde o bara, bagajul atarna greu...mana ii aluneca si cade...bagajul ei e pe sine acum...trenul merge in continuare...ochii i-au ramas deschisi privind spre cer, cateva lacrimi ii se preling pe obraz...dar...ea e pe drum, pe alt drum acum, unul spre o alta fericire...
Se aud sirene...doctorii nu mai au ce sa faca...a scapat de durere, de chin, a urcat in trenul luminii...

Black heart...

E o duminica friguroasa de iarna, de pe geam pare linistit dar afara realitatea e cruda, taioasa. Chiar si azi ii suna telefonul inca de la 9 dimineata, vede ca nu cunoaste numarul si nu raspunde in speranta ca va adormi la loc. Azi e ziua ei de odihna, vrea doar sa stea in pat... La 9:30 suna acelasi numar. Isi drege vocea si rasunde respectuos, de parca ziua e in toi pentru ea. O tanti vorbareata vrea sa se intalneasca neaparat azi, in legatura cu "afacerea" aia de care se ocupa cateva zile, cat e un amic plecat din oras. Nu ar vrea dar simtul raspunderii fata de acel prieten o impinge sa accepte, "la ora 17:00 ne vedem acolo, dar daca intervine ceva, va rog sa ma sunati cu cel putin o ora inainte" zice ea dornica sa se intinda inapoi in asternutul calduros.

Ochii ii sunt impaienjeniti de somn, oboseala. Ziua a inceput si parca nu asa cum si-ar fi dorit. Nu a mai plans de mult, chiar de 2 luni si 2 zile, de cand a plecat din masina lui, trantind portiera din dreapta...

Orele trec repede, si ea savureaza fiecare clipa de liniste, constienta ca de maine incepe iar nebunia.
In mod normal face o ora pana la acel loc unde avea intalnire cu doamna clienta, dar, ca niciodata, ea e gata de la 3 jumatate. Mai fumeaza o tigara inainte sa isi ia cizmele lungi, facute parca special dupa gusturile ei. La jumatatea tigarii suna doamna clienta sa amane intalnirea. Bucuria si dezamagirea i se contopesc in capusor, dar domneste bucuria ca poate sta cu niste prieteni la gratarul planificat de mult in fata blocului. A mai ratat 2 gratare pana acum si promisese ca la asta nu lasa nimic sa intervina, mai ales ca de fiecare data pleca pentru ceva ce se amana sau nu iesea deloc ceea ce s-ar fi dorit. Dar si gratarul se amana cu vreo ora...

In ceva timp o cauti tu, scriitor nebun, sa ii zici ca nu va mai intalniti la acel loc stabilit pe fuga cu jumatate de ora inainte, ci in alta parte. E derutata, nu stie ce sa faca, unde sa ajunga. Pe harta orasului e o locatie, pe harta localului e alta. Va sms-uiti vreo jumatate de ora si ea tot in plop se simte. Se uita la cele 2 harti si nu intelege nimic. Pana la urma te suna si ii explici tu, scriitor grabit si agitat si, intr-un final se hotaraste sa plece.
Chiar cand ajunge la strada plecasera 2 tramvaie si un autobuz. Merge in statie, gandeste drumul, posibile trasee, legaturi. Pana la urma nu sunt asa multe de schimbat. Dupa 15 min de stat in refugiul singuratic, batut de vant si curentul creat de masini, vin 2 tramvaie. Il ia pe primul si inca se gandeste la urmatoarea legatura. Coboara unde trebuie si se duce sa astepte autobuzul. Vrea se uite la ceas si realizeaza ca nu e. Si-a uitat timpul acasa... :( Statia e goala, singuratica, blocuri triste si intunecate, nici un magazin in preajma, doar o lumina la 50 m departare. Se simte singura, masinile o claxoneaza de parca e una din fetitele care stau intr-o statie mult mai indepartata a aceluiasi autobuz, undeva pe langa universitate. Asteapta si aici vreo 10-15 minute. Clipele trec greu prin taiusul vantului. Vine autobuzul dar deja este suparata, marjele ei de timp s-au risipit asteptand masini. Spera sa ajung in timp util, dar din precautie, te anunta ca poate intarzia si iti cere mici detalii. Tu, om atat de simplu si atat de complicat, iti exprimi dezamagirea si ea e profund ranita. Nu ii plac jumatatile de masura si iti zice ca nu mai vine. E suparata dar inca mai spera ca te poate surprinde. Zambeste amar si merge inainte, daca tot i-a refuzat iar pe baietii cu gratarul, macar sa vada pentru ce. Curiozitatea ii creste si inima ii bate tot mai tare cu fiecare minut care trece. Vrea ata de mult sa ajunga la timp, incat isi imagineaza cum te surprinde cu un telefon. In ultima masina se aseaza pe partea pe care se presupune ca trebue sa vada localul. Nimic... :( drumul e cu muuuuuult mai scurt decat isi imaginase, din masina a 3a trebuia sa coboare dupa 3 statii din directia aia si ea nu si-a dat seama. A vazut o banca pe dreapta si se uita la ceas, fara 7... Cand si-a dat seama ca nu a vazut restaurantul si ca e deja la primul loc de intanire, cel stabilit cu tine prima data, si ca trebuie sa se intoarca ii venea sa planga de ciuda. Era fix - ora intalniri. Traverseaza si e plin in statie, iar vede cupluri care se saruta de zor, fara sa tina cont de vantul care le baga puful de la gluga pana sub nas. Clasicii singuratici cu castile pe urechi, care arunca priviri cu diverse conotatii nu o mai ating acum. Le raspunde cu priviri dureroase ca niste ace infipte in talpa. E dezamagita si tremura pana si telefonul in geanta de la dardaitul ei. Privirea i se incetoseaza, iar pierde timp petios in statie...asta o frutsreaza mai mult ca niciodata acum. Merge 2 statii cum ii spusese el dar de acolo intreaba si mai are "un kilometru si vreo 200 de metri" de mers pe jos. E si 10 si ea gaseste localul. E atat de frumos...prin geam se vad oamenii zambitori dinauntru.

E jenata de intarziere, de surpriza esuata, dar iti mai scrie un mesaj, in drumul spre statia cea mai apropiata. Acolo vede banca de la fara 7. Daca erai in fata ei atunci, te-ar fi mancat de oftica. Dar asta oricum nu era posibil, tu esti dezamagit, suparat, probabil nu ii vei mai vorbi niciodata...

Si se tot uita la banca de vis-a-vis si frustrarea o face sa planga. E prea inghetat sa isi aprinda o tigara dar reuseste pana la urma. Fumul se risipeste odata cu sinele ei. E o perfectionista si realizeaza ca totul a fost cu jumtate de masura. A vrut sa ajunga - a reusit dar doar atat, se va intoarce la gratar - pe la final, dar prinde totusi o oparte din el, intanirea cu clienta urma sa aibe loc - e amanata pe alta data. Pe langa astea cel mai tare o macina ca te-a dezamagit pe tine, un om pe care nu il stie. Ii place sa se joace cu parerea oamenilor despre ea si mereu a facut surprize frumoase, niciodata nu a dezamagit un "necunoscut". Acum de ce s-a intamplat asa?
In tot acest timp inca mai spera ca o sa raspunzi, ca o sa fii un nebun si o sa iesi sa o cauti, ca i-ai intuit joculetul si ca stii ca e acolo. La fix 12 minute dupa ce ai primit mesajul de la ea a sosit troleul. Cobora dintr-o masina si urca in alta, lucrurile mergeau atat de simplu si repede, de parca trebuia sa ajunga urgent acasa si soarta o ajuta. Dar ea nu voia asta, ar mai fi stat putin in statie sa te astepte.

Inca din statie se simtea miros de gratar dar in curte nu erau prietenii ei. Pana la urma reuniunea pentru festin a fost cu un prieten si amici de-ai lui, pe care ea i-a cunoscut atunci. Oamenii erau de treaba insa ea nu avea chef de nimic. S-a dus in camera ei, nici macar nu a gustat din mancare si s-a izolat singura intre cei 4 pereti sa se analizeze. Se simte goala pe dinauntru, neagra, fara valoare...si oare...va mai vorbi cu el...?

Un gand nebun...

E o zi de iarna pe final - primavara timpurie. Soarele a aparut pe la amiaza, ranjind pe deasupra draperiei prinse in cele doua cuie batute in tocul geamului. O camera mica, dar prea mare pentru un suflet atat de mototlit, ca o hartie inutila intr-un cos de plastic...
Ea are treaba, ii suna telefonul; straini care au nevoie de cate ceva, doar atat, nici un amic, nici un prieten, nimeni nu are timp sa ii raspunda la telefon...
Se imbraca lejer, cu paltonul gri, tocit de atat purtat, de atat frig, de atat stat aruncat pe pat dupa zilele lungi de munca si scoala. Sta pe ganduri daca sa isi ia fularul, caciula si manusile, dar hotaraste doar asupra fularului, alb, lung, care ii acopera gatul lung pana la barbie. E infofolita bine si iese, frigul ii izbeste obrajii care devin repede rozalii, vantul ii ciufuleste parul saten visiniu, i-l lipeste de buzele mici si subtiri, nesarutate de mult...
Drumul e lung dar ajunge repede, isi face treaba, toata lumea e multumita, mai putin ea. Merge iar spre casa. E o amiaza friguroasa de sambata, ea e singura si stie ca se duce iar intre patru pereti sa...sa lucreze, in lipsa de alta activitate.
Pe drum vede din autobuz parcul in care se plimba cu el, lacul pe marginea caruia au mers de mana pe ceata, tremurand de frig. Pe langa autobuz trec 3 motociclisti. Toata ziua a vazut motociclete prin oras, a auzit motoare, totul i-a adus aminte de el azi. Coboara sa ia ultima legatura spre casa, un tramvai care acum vine mult prea greu. In statie e doar un agitat cu fata de psihopat care ii tot da tarcoale. Se apropie de gardul de la refugiu, isi da muzica la maxim in casti si priveste in gol spre masinile care trec...doar cupluri in masini, cate 2 personaje care zambesc, vorbesc, le e bine, cald, sunt fericiti. Numai ea sta singura in statie, obrajii i-au amortit de frig, luciul de buze e acum tot pe firele de par adunate mereu de vant numai pe fata. Isi da parul la o parte din ochi, iar vantul parca are ceva cu ea, o ciufuleste mereu mai rau ca sa scoata mana la frig, sa mai inghete putin. Se lipeste de bara, e aproape, se inghesuie in ea si admira masinile. Se lasa seara si toti au farurile aprinse. E captivata de ele, disperata de ce vede, e singura si simte asta in fiecare particica a sufletulului, mai rau decat simte cum o patrunde frigul pana in oase. Se face verde si trec multe masini in viteza, se creeaza un curent care o atrage. Farurile o hipnotizeaza si e la un pas sa...sa faca o mare greseala. Intr-o sclipire isi aduc aminte de casa, de ai ei - singurii ei prieteni de acum, singura ei ratiune puternica de a mai trai si...vine tramvaiul...

Nebunie de 14 Februarie

Imi place sa cumpr chestii de pe net. Nu am rabdare sa umblu prin magazine si timp imi fac rar :). Am cumparat diverse si m-am inscis la cateva newslettere. Azi am deschis mailul si un anume site m-a frapat cu o promotie. Nu vreau sa le fac reclama dar e curios cat de departe merge imaginatia unora pentru a vinde.
Cu fiecare an care trece lumea e din ce in ce mai nebuna in ce priveste acest Sf Valentin american al indragostitilor, scade numarul adeptilor zilei de Dragobete si nici nu cred ca mai stie lumea ce inseamna. Si pe langa asta, ce e cu tot acest tam-tam legat de zile ale cuplurilor, ale dragostei, abureli cu inimioare rosii, cadouri roz, chestii pufoase si moi? Nu mai sunt la moda cartile bune, cd-urile cu formatii adevarate, plimbarile in parc de mana, aniversarile simple si personale ale cuplului de 1-2-3 saptamani/luni/ani impreuna...?
Mai nou e la moda sa fim falsi, sa ne cuplam doar sa avem pe cineva de 14 feb, sau sa ne intelegem cu partenerul sa fim despartiti perioada aia ca sa nu ne dam cadouri, sa ne agitam vreo 2-3 saptamani inainte sa luam un cadou, sa vina un produs de la X firma etc. Daca e o sarbatoare a dragostei de ce i se iroseste farmecul? Oricum, mie mi se pare ca in perioada asta sunt cele mai multe furturi, violuri, accidente, ca lumea viseaza aiurea. Nu e vorba de dragoste aici, e doar media si ne lasam absorbiti.
Dragostea nu are nevoie de o zi sa fie sarbatorita(si asta au spus-o multi), ea pluteste odata cu cei 2, aluneca de la sine cand exista compatibilitate, nu e conditionata de nimic,nici de faptul de a fi impreuna...Dragostea nu are nevoie sa fie cumparata cu cadouri,it can be bought "with a coffee"...




Tu ce o sa ii iei lui/ei? Exista persoana aia careia sa ii cumperi ceva sau asta e doar o perioada in care sa ti se aminteasca la fiecare pas ca esti singur/a?

Feel the song

Melodia e deprimanta, asa sunt si eu acum. Am avut cateva zile triste, nu mi-am atins nici un obiectiv din cele stabilite cat am fost acasa... Sau sa zicem ca unul, am reusit sa ma vad cu un amic vechi, dar in rest nimic.

Si am revenit in "minunatul" Bucuresti. Prima impresie a fost de uimire; de ce e asa curat?! La gara de nord era curat, si nu mi se parea din cauza orei prea matinale. De cand am ajuns inapoi mi-a mers f bine, pana au inceput sa rapara chestiile intervenite in zilele precedente si nu am mai reusit sa ma bucur de nimic...

De ce lasam tristetile de acum 5 minute, de acum o zi, sa ne ingroape clipa asta de fericire?
Unde esti tu, dragostea mea de viata???
"Don't walk away, don't walk away, oh, when the world is burning..."

Descoperiri

Mi-a dat un amic un link si a tinut neaparat sa ascult si sa citesc ce e acolo. Am descoperit un om care m-a impresionat prin ceea ce scrie si modul de corelare al articolelor cu o piesa audio. Eu deocamdata sunt un neofit in toate, mai ales in blogging, dar azi am trait o senzatie ciudata. Nu ma pot abtine sa nu fac referire la acel link. Poate o sa para deprimant dar eu prefer sa vad partea frumoasa, esenta articolului.

E clar, I need a hobby...

Arta de a pierde timpul

Sunt diverse zicale pentru a exprima pierderea timpului intr-un mod interesant, sau nu. Paradoxul meu, al omului "fara timp" e ca am senzatia ca nu e nimeni mai talentat ca mine la categoria pierdere de timp. Cei din jur imi spun ca ma inteleg ca sunt ocupata, ca am multe de facut, chiar ca nu ar face fata sa fie in situatia mea. Guess what? Ati face! Chiar mai bine...

Oare am eu asteptari prea mari de la mine, sau de ce naiba mi se pare ca tot ce fac e nesuficient si ineficient?

Candva, cand iubeam si simteam ca primesc inapoi macar o parte din ce ofeream, era altfel. De ce iubirea ne ridica si lipsa ei ne ingroapa? Eu sunt sigurca ca atunci cand va veni acea clipa minunata, voi reveni la omul acela "spirt", eficient si dornic de nou. Pana atunci, ascult medolii...

Valoarea timpului...

Acum vreo 5 min am primis mesajul asta ca mass:

"Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un an, intreaba un student care a picat examenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o luna, intreaba o mama care a nascut prematur un copil. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o zi, intreaba pe cineva nascut in 29 februarie. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o ora, intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se intalneasca. Ca sa iti dai seama cat valoreaza un minut, intreaba un om care a pierdut trenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o secunda, intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o viata, intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag. Pretuieste fiecare moment pe care il ai!!"

Si mi-a luat cam mult sa imi dau seama ca eu am deschis post-ul asta de mai bine de o ora, cand eram happy si aveam chef sa scriu o intamplare funny, si ca acum nu mai am starea aia. Cat de mult conteaza fiecare clipa... stim cu totii asta, dar cat de rar o realizam...?