Sanatate si reactii

Cum reactionezi cand afli o veste proasta? Depinde de cine e implicat si cat de tare iti pasa de persoana respectiva.
Dar cand e vorba de tine, cum faci? Cum o fi sa iti faci niste analize banale si dupa aia sa te simti mai rau si sa afli ca ai fost infectat cu ceva din neglijenta unei asistente? (cunosc caz) Devastator!
Dar cum e cand persoana pe care ajungi sa o adori, de care dragostea trece repede si ajunge imediat la iubire, e bolnava? Cat de neputincios te poti simti in astfel de momente? Adunand la vestea asta jena persoanei iubite, stare care o determina sa te indeparteze pentru a nu suferi degeaba alturi de ea te imbolnavesti si tu ca om, ne nervi, de durere, de dragoste. E greu pentru un om bolnav, nu pe moarte, dar cu o boala care se trateaza pe termen lung, sa reactioneze rational, e greu pentru persoana in cauza sa se exprime si de aceea e si mai greu pentru cineva din exterior sa inteleaga.
De cateva zile ma gandesc cum as reactiona in una din cele 2 situatii si mi-e greu sa gandesc ce as face. As vea sa ajut, sa fiu alaturi dar totodata as vrea sa respect alegerea persoanei apropiate. Concluzia mea: nu exista o reteta universal valabila, totul se inampla in functie de situatie si persoane asa ca am abandonat analiza cu speranta ca nu voi trece prin asta...si sper...in zadar...

Dezvaluiri

Era o zi insorita. Iar si-a uitat ochelarii acasa si o dor ochii de la lumina puternica. In statie la tramvai e multa lume, dar pentru ea nu e nimeni, e singura cu muzica ei si cu gandurile ei. O adiere de vant ii plimba parul pe fata, exact ca atunci cand era cu el in masina si i-a povestit atatea lucruri mult asteptate. A trecut atat de mult timp pana a puut sa ii confirme toate banuielile incat a parut o vesnicie. Vorbele lui i-au usurat sufeltul, desi acele conefsiuni ii rupeau sufeltul pentru ca isi dadea seama cat de mica si insignifianta a facut-o timpul si daruirea totala lui.
Vine tramvaiul si intr-o sclipire de moment urca pe ultima usa, ca de obicei. Gandurile o fura inainte sa isi gaseasca un loc si aproape cade la plecare. E fericita ca a reusit sa vorbeasca cu el asa cum si-a dorit de mult, ca intre prieteni vechi, desi l-a simtit inca retinut la multe lucruri.
Pana sa se dezmeticeasca a ajuns la destinatie. Vantul ii sufla in fata, parul ii mangaie gatul lung, ii mangaie zambetul de pe buze si ii da un suflu nou. Azi e alta zi noua, un alt inceput pentru ca acum simte ca i se va implini curand dorinta pusa cu jumatate de an in urma. De azi, datorita celui care i-a adus cele mai multe bucurii si suferinte, se intalneste cu fericirea.
Sinceritatea e de aur, i-a redat un prieten si i-a redat viata pe care si-o dorea, acum spera doar sa o ajute in continuare si sa intalneasca oameni care sa o inteleaga si sa o aprecieze asa cum e, spunand lucrurile pe fata.

Prieteni...

Sunt stupefiata de o chestie intamplata azi. Chiar nu mai inteleg rasa umana! Prostia e oare un virus? Altfel nu inteleg cum e asa raspandita...


Problema mea pleaca de la voluntariat, un mediu in care intri relativ usor si te mentii prin propria vointa, ajutat sau nu de cei care te-au recrutat. Inca din primul an am avut experienta unei recrutari premature a catorva oameni pe care i-am apeciat pentru efectul intarziat, scuzand in mintea mea ca au mai multa vointa decat altii care au fost acceptati si au renuntat usor. Am incercat sa invat acel om (ca unul era pe "bucatica" mea) diverse din experientele mele, sa il invat sa invete eficient insa mi-am cam luat-o in bot. Acolo am identificat prostia de influenta adica omul ala care e prost doar penru ca asimileaza foarte repede parerea altora, fara a-si creea una proprie.
A trecut anul, alta recrutare, dar am dat gres aproape de fiecare data cand mi-am ales oameni pentru anumite task-uri, oameni de care m-am apropiat ca prietena. Ce-i drept am ales oameni care sa semene cat mai mult cu mine dar se pare ca nu toti sunt asa cum suntem noi, nu toti invata repede, nu toti asculta, nu toti se calesc dupa ce dau cu nasul o data...
Aceste rateuri nu au fost decat cu 2 persoane pe care le-am intuit oarecum bine, le-am modelat, dar am observat prost evolutia pana la capat. Aici vine iar partea cu timpul, daca as fi avut timpul necesar in perioada potrivita poate acum scriam doar de un esec, si zic doar unul pentru ca ultima dezamagire e provocata de prostia de invidie. De fapt nu stiu cum sa descriu acea prostie, ca e o combinatie intre om viclean, rasfatat, putin scos in lume (logic, ca actioneaza prost si repede de il indepartezi repede). Persoana in care am bagat multa incredere si careia i-am da un proiect aparent mic, dar cu potential enorm, m-a dat peste cap. A abandonat deodata si ulterior am aflat si realizat ca e genul de om caruia ii intinzi o mana, ia un deget sa para modesta, dar pe la spate se aliaza cu capul sa iti ia mainile amandoua.
Acum inteleg cainii, le inteleg fericirea celor care stau pe strada, ei se bat intre ei, au un simt care ii face sa isi dea seama de bunatatea oamenilor din jur, mananca din gunoi liberi, nu se duc la scoala sau servici. Cainii sunt fericiti si ce-i face rai, urati, brutali, suparati sunt tot oamenii, noi, rasa superioara...
Sunt satula de asemenea oameni dar totodata abia astept sa-l intalnesc pe urmatorul care imi apare in viata sa vad ce mai invat din experianta, sunt trista dar totusi fericita ca raul facut a fost prematur si poate pe viitor invat sa il previn mai din timp, si sunt dornica sa cunosc oameni adevarati. Intradevar, prietenii nu ti-i alegi, se filtreaza singuri.
Intre timp, melodia este pentru actualii prieteni, aia putini dar pe bune.

Fluturi

In noaptea asta am omorat cel putin 5 fluturi. De ce sunt atatea specii si atat de diferite? Sunt interesanti cu totii, dar totusi de ce nu exista doar fluturi care se joaca pe flori, care polenizeaza, care sunt frumos colorati si zboara in natura? Pe mine ma enerveaza fluturii de noapte, cum sunt cei pe care i-am strivit in seara asta. Maro sau gri, aspectul lor e infiorator, parca ar fi niste mini-monstri cu aripi. Mai au si acel zbor haotic, se trantesc ca tampitii de neoane si pereti si isi lasa praful speciffic peste tot. Pe mine ma ingrozeste cat de mici, urate si tampite pot fi aceste vietati. Daca unul e ametit de un val de vant facut cu un tricou de la indemana, de ce nu se anunta intre ei precum paianjenii (am auzit ca acestia au un strigat de moarte atunci cand isi simt pericolul iminent, strigat care ii avertizeaza pe semeni), de ce nu au un semnal gen "fratilor, pe mine ma agita un gigant in zona X, nu veniti ca v-o trage si voua, mie deja mi-a ametit o aripa". Da nu, ei "batman, batman", abia scapi de unul si intra pe geam altul. Nu am cum sa imi pun plasa ca asa as scapa si eu de grija si i-as proteja si pe ei.
Am cautat pe net informati despre fluturi, in general multa lume ii adora, am chiar 2 prietene care sunt innebunite dupa acesti "flushturi", ba chiar am luat si eu unul cadou uneia dintre ele, dar totusi pe astia nu-i pot suporta ca-s tampiti, vin si se zbat fix in ceafa mea, ma irita cu zgomotul si praful lor.
Sunt o criminala de fluturi, am unul strivit sub geanta, unul pe jos, altul dupa pat, altul prins intr-o cutie de la un parfum si cine mai stie cati altii prin toata camera. Tot in cautarea pe google am descoperit aici o groaza de specii, fascinante ca si coloratie, dar tot infricosatoare.
Stie careva cum scap de ei fara sa le mai intind continutul galben pe toti peretii?
(Am deja 2 post-uri consecutive dubioase si chiar de par sandilie si masochista, nu-s chiar asa :P)

Dependente

Azi mi-am dat seama a nu stiu cata oara ca sunt aproape sadica. Sadic e foarte mult spus, eu nu bag ghearele in carne din placerea de a vedea oamenii suferind, ci ca un repros la vreo replica rautacioasa. Nu stiu un termen care sa defineasca exact activitatea asta. Am un prieten foarte bun pe care imi place sa-l chinui. Poate e asa findca mi-a permis mereu si mi-a si intors orice mica rautate dar mai bland. Sper totusi de data asta sa nu mai uit si sa incerc sa repar mica manie, nu de alta dar il chinui prea tare pe omul ala pe care si-asa il vad doar in anumite situatii.
Oare cum suna pentru altii "mi-am dat seama ca sunt sadic"? Eu deja mi-am imaginat o camera cu peretii moi, cu scaune aranjate in cerc si cativa oameni perfect normali(aparent) care urmeaza sa spuna "sunt...sadic" scotand un bici/topor asupra tuturor celorlalti dependenti de la cercul confesiunilor anonime. Imaginatie tampita, asa ziceam si eu.
Dar totusi, e o realitate cruda, noi, oamenii avem cele mai ciudate dependente. Am vazut pe Discovery candva ca americanii au intalniri anonime pentru dependentii de sex, cercuri formate de psiho-sexologi(sper ca nu gresec). Acum am ales un exmplu prost ca legat de sex au si seminarii la care merg mamele cu fiicele sa invete sa se masturbeze sau sa faca felatie, deci domeniul asta e vast divizat la ei. Aia sunt nebuni si atat de robotizati ca nu mai stiu sa isi controleze nici emotiile neasistati(exemple aici, desi astia sunt britanici), insa traiesc cu speranta ca pe continentul asta ne vom pastra capul pe umeri si nu vom ajunge ca ei.
Ca sa revin, sunt dependenta de a-mi bate si chinui anumiti prieteni (neaparat baieti) si de azi ma straduiesc sa ma las, curmand astfel suferinta acelora care isi iau chin fara sa merite (cei care merita vor primi in continuare :P)
Ah, si la multi ani copiilor din noi, aia inchisi in vagaunele sufletului, ascunsi de realitatea uneori prea cruda si prea timpuriu luata in piept!