Schimbari

Mi-a venit in gand vorba cu lipsa timpului si...mi-am amintit de pagina asta.

Am stat 3-4 luni intr-o anumita letargie si de ceva vreme am realizat ca desi m-am detasat de toti si toate, nu a fost bine. Explicatie: nu am citit nici o stire, nici un mail de pe nici un grup, nimic legat de viata pe care o aveam inainte (cu exceptia muncii). M-am trezit cu 2000 mailuri de pe diverse grupuri si am inceput sa citesc tot din ultimele 4 zile. Am realizat cu parere de rau ca nu muream daca alocam 15-30 minute pe zi sa citesc pe diagonala niste topicuri care atunci devenisera expirate.

In schimb, in timpul acesta am invatat sa muncesc doar la munca si cand plec de la birou sa fiu eu, sa ma bucur de orice altceva. El m-a ajutat fara sa imi dau seama sa fac asta si ii multumesc. El e iubirea mea, printul meu scos din filele unui basm, special pentru mine, acum aproape jumatate de an.

A fost frumos, dragut, unic. Inca este, dar...(trebuia sa intervina si nesuferitul "dar")..dar acum simt ca am pierdut toate lucrurile alea de care m-am indepartat. Acele lucruri ma faceau sa ma simt un copil mic si trasnit care poate face tampenii si totodata traznai minunate si inedite.

Eu nu vreau sa fiu mare inca, mai vreau sa copilaresc, sa chiulesc de la facultate sa merg la film sau la suc, sa vorbesc cu prietene la telefon sa facem caz de un subiect banal, sa muncesc la 2 dimineata si a 2a zi sa intarzii cu scuza ca am avut ore, sa am timp sa frec duda pe net si sa mai citesc cate in blog si...multe altele.

Stiu, singura mi-as spune "ai vointa" :) Dar nici nu m-as condamna ca imi doresc sa o mai "ard" studenteste.

Sunt napadita de ganduri bune si rele legate de aceasta schimbare. Cale de intoarcere nu prea mai este asa ca, acum voi putea sa dorm mai linistita(cel putin usurata de un gand care ramane aici). Ma duc sa ma cuibaresc langa printul meu si poate in vis voi face o tampenie care sa imi opreasca setea de vechi si nebunie.

Un taximetrist mi-a dat peste nas

Long time no write...

Sunt acasa, in micul meu orasel si aseara vanam un taxi care sa nu fie ocupat cu o comanda sau care sa nu fie pat pentru soferul prea obosit. Gasesc cateva aliniate, in primul se doarme, in al 2-lea sofer tanar, chiar dragutel, nu are fata de psihopat, intreb daca e liber si urc in spate. Omul era ocupat sa vorbeasca pe geam cu cel care dormea pana mai devreme. Ma enrvez si ii zic unde sa mearga si sa lase discutiile pe mai tarziu ca se intoarce repede. Zice prin statie ca a luat pasager, inchide geamul si pleaca cu un zambet satisfacut. Discutia a urmat ceva de genul:
Eu: -Ce e asa amuzant? Chiar merita sa ramai sa termini discutia?
El: - Nuu, terminasem de mult de vorbit cu colegul si era despre munca.
Eu: -Aha, chestii de munca de genul "Fraiere, te-a vazut dormind si ai pierdut-o. Dar te las sa ma rogi sa iti spun unde sta :P"
El: -Nu, de ce crezi asta?
Eu: -Sunt crescuta printre baieti, nu e mare chestie de ghicit, plus ca am un amic care a fost taximetrist chiar pe firma asta.
Tace si zambeste iar. Ma intreaba exact unde sa ma lase pe strada unde ii dadusem indicatii si apoi zice: "Uite faza era ca am primit comanda de 2 masini in alee (zona plina de colorati, faimoasa pentru batai si furturi) si noi eram singurii 2 liberi iar cand ai aparut tu si am zis ca am comanda a ramas sa plece singur si au urmat injuraturile de rigoare ca l-am lasat asa."
Am ramas masca, dar nu pentru poveste, ci pentru ca momentul si starea mea erau de asa natura incat psihicul meu nu suporta sa nu aibe dreptate si tipul imi demonstrase (involuntar) ca nu-s asa buric cum ma cred. Am ajuns si pana in casa m-am dezmeticit.
Faza a fost ciudata dar mi-a prins bine, mi-am dat seama ca de la atatea cluburi si persoane de fite intre care am stat 3 zile ma cam molipseam si eu.
Morala: Nimeni nu e cel mai important om de pe pamant si in timp ce unii se cred asa, altii muncesc pe branci, altii se nasc, altii mor, altii isi risca viata, altii fac dragoste samd. Viata e scurta si daca o pierdem traind intr-o mica fantezie, ce rost mai are ca ne-a fost data?

"Te iubesc"

Aceasta declaratie are semnificatie diferita pentru fiecare in parte. Pentru cei ce se indragostesc imediat de cineva care le da atentie e modul de a le arata asta, pentru cei care vor sa prosteasca repede pe cineva dandu-le atentie e doar o metoda de a ajunge(sau a incerca macar) repede in pat cu persoana respectiva, insa exista si categoria aia care imi place mie. Oamenii care se cunosc suficient de bine pe parcursul unor saptamani, luni si tin din ce in ce mai mult unul la altul pana isi dau seama ca se iubesc. Frumoasa tipologie de om cea din urma.

Mie imi place sa cred ca sunt din ultima categorie, poate de aia mi se pare si cea mai frumoasa. Pentru mine exista o nedumerire. De ce atunci cand nu esti sigur daca iubesti pe cineva si iti face un lant de faze/fapte frumoase si te impresioneaza enorm, sau cand o vezi suparata in momentele in care simti ca toata lumea e a ta, iti vine sa ii spui ca o iubesti, desi nu esti sigur pe asta? E un impuls prost al omului cauzat de euforia clipelor de fericire sau e o rabufnire a subconstientului care vrea sa strige un adevar pe care tu nu vrei sa-l vezi? Acel impuls nestapanit poate provoca multe probleme, gen persoana careia te adresezi sa nu iti raspunda la fel, sau chiar sa astepte asta de mult pentru a-ti raspunde la fel. Dar daca mai tarziu iti dai seama ca nu era chiar iubire ce simteai, nu te simti apoi vinovat ca ai fortat declaratia celui drag?
In prag de licenta imi trec prin minte din ce in ce mai des amintiri din liceu si mi-am amintit si de dilema asta prin care am trecut. Mi s-a declarat iubirea si am dezamagit pentru ca nu simteam ca era inca momentul. Apoi, cand am spus-o si eu, nu am fost crezuta. Pana la urma a iesit o intreaga caterinca din faza asta, cu final fericit si o amintire amuzanta de ansamblu. Update: Tot atunci am inteles si simtit semnificatia profunda a acelor cuvinte si am renuntat la o vorba clasica imprumutata de la altii ce continea si "te iubesc"...
In asteptarea momentului cand voi declara pentru a 2a oara iubirea cuiva ma pregatesc sa fiu licentiata, poate asa o sa iubesc mai cu cap :P

Emotii din trecut

Mai am un hop, licenta de terminat si sustinut si cu cateva ore inainte de ultima zi de inscrieri nu am nici macar poza de diploma. In cautarea uneia acceptabile am ajuns prin trecut. Aminitiri de pe tot parcursul liceului m-au facut sa rad de ce fata avea fiecare. Am tinut-o asa pana la cele de la festivitatea de absolvire si banchet. Acolo eram frumosi dar tristi, cu doliu, dar totusi asa frumosi si uniti. Mi-e dor de zilele alea. Imi era frica de nimicul ala de BAC iar acum am trecut de atatea examene grele si ma impiedic de un program care nu imi iese cum vreau eu. Sper sa fie licenta asa usoara cum mi se pare mie acum, mai ales dupa ce o sa o termin in seara asta ( ingras porcul in ajun :D ).
As posta o poza de grup aici insa daca as vedea-o mai des nu ar mai avea acelasi farmec. Mi-am revazut diriga in acele poze, colegii din clanul nebunilor, robele cu galben, diplomele facute sul si legate cu panglica subtire, tot galbena...ce vremuri...Daca ar sti colegii cu cat drag am stat sa le printam si sa le legam oare s-ar duce acasa sa le caute? :P
Degaba zic unii ca nu se compara facultatea cu liceul, se compara, eu am invatat multe lucruri de viata in perioada aia "lipsita de griji" cum ii mai zicem uneori.
Dar lasand amintirile la o parte, acum am licenta ca o poarta spre inainte. Viata vezi ca vin sa ma afirm si eu! :P

Zi mare!

Da, azi e o zi mare pt ca e ziua mea!!! :D
Pe langa faptul ca am inceput-o cu un conflict si o cearta de la 00:00 cand sunau telefoanele in timp ce lucram la licenta, somnul putin si caldura pareau sa o faca o zi de tot rahatul. Toate pana am primit o veste (nu cea ca am bani pe card de la ai mei sa imi cinstesc prietenii) super buna. Care este, o sa va prindeti din posturi viitoare. Am primit si flooori :D si...incep sa ma alint aiurea asa ca ma duc spre casa (evident azi nu puteam lipsi de la birou) in speranta ca vine mai repede seara sa ies cu niste prieteni speciali la baut :P

Undevaaaaaa prin vama...cand betiiiiivii dorm...super melodie! Inca o data BRAVO pt Chirila si tot grupul cu care a compus albumul zilei mele :P

Sanatate si reactii

Cum reactionezi cand afli o veste proasta? Depinde de cine e implicat si cat de tare iti pasa de persoana respectiva.
Dar cand e vorba de tine, cum faci? Cum o fi sa iti faci niste analize banale si dupa aia sa te simti mai rau si sa afli ca ai fost infectat cu ceva din neglijenta unei asistente? (cunosc caz) Devastator!
Dar cum e cand persoana pe care ajungi sa o adori, de care dragostea trece repede si ajunge imediat la iubire, e bolnava? Cat de neputincios te poti simti in astfel de momente? Adunand la vestea asta jena persoanei iubite, stare care o determina sa te indeparteze pentru a nu suferi degeaba alturi de ea te imbolnavesti si tu ca om, ne nervi, de durere, de dragoste. E greu pentru un om bolnav, nu pe moarte, dar cu o boala care se trateaza pe termen lung, sa reactioneze rational, e greu pentru persoana in cauza sa se exprime si de aceea e si mai greu pentru cineva din exterior sa inteleaga.
De cateva zile ma gandesc cum as reactiona in una din cele 2 situatii si mi-e greu sa gandesc ce as face. As vea sa ajut, sa fiu alaturi dar totodata as vrea sa respect alegerea persoanei apropiate. Concluzia mea: nu exista o reteta universal valabila, totul se inampla in functie de situatie si persoane asa ca am abandonat analiza cu speranta ca nu voi trece prin asta...si sper...in zadar...

Dezvaluiri

Era o zi insorita. Iar si-a uitat ochelarii acasa si o dor ochii de la lumina puternica. In statie la tramvai e multa lume, dar pentru ea nu e nimeni, e singura cu muzica ei si cu gandurile ei. O adiere de vant ii plimba parul pe fata, exact ca atunci cand era cu el in masina si i-a povestit atatea lucruri mult asteptate. A trecut atat de mult timp pana a puut sa ii confirme toate banuielile incat a parut o vesnicie. Vorbele lui i-au usurat sufeltul, desi acele conefsiuni ii rupeau sufeltul pentru ca isi dadea seama cat de mica si insignifianta a facut-o timpul si daruirea totala lui.
Vine tramvaiul si intr-o sclipire de moment urca pe ultima usa, ca de obicei. Gandurile o fura inainte sa isi gaseasca un loc si aproape cade la plecare. E fericita ca a reusit sa vorbeasca cu el asa cum si-a dorit de mult, ca intre prieteni vechi, desi l-a simtit inca retinut la multe lucruri.
Pana sa se dezmeticeasca a ajuns la destinatie. Vantul ii sufla in fata, parul ii mangaie gatul lung, ii mangaie zambetul de pe buze si ii da un suflu nou. Azi e alta zi noua, un alt inceput pentru ca acum simte ca i se va implini curand dorinta pusa cu jumatate de an in urma. De azi, datorita celui care i-a adus cele mai multe bucurii si suferinte, se intalneste cu fericirea.
Sinceritatea e de aur, i-a redat un prieten si i-a redat viata pe care si-o dorea, acum spera doar sa o ajute in continuare si sa intalneasca oameni care sa o inteleaga si sa o aprecieze asa cum e, spunand lucrurile pe fata.

Prieteni...

Sunt stupefiata de o chestie intamplata azi. Chiar nu mai inteleg rasa umana! Prostia e oare un virus? Altfel nu inteleg cum e asa raspandita...


Problema mea pleaca de la voluntariat, un mediu in care intri relativ usor si te mentii prin propria vointa, ajutat sau nu de cei care te-au recrutat. Inca din primul an am avut experienta unei recrutari premature a catorva oameni pe care i-am apeciat pentru efectul intarziat, scuzand in mintea mea ca au mai multa vointa decat altii care au fost acceptati si au renuntat usor. Am incercat sa invat acel om (ca unul era pe "bucatica" mea) diverse din experientele mele, sa il invat sa invete eficient insa mi-am cam luat-o in bot. Acolo am identificat prostia de influenta adica omul ala care e prost doar penru ca asimileaza foarte repede parerea altora, fara a-si creea una proprie.
A trecut anul, alta recrutare, dar am dat gres aproape de fiecare data cand mi-am ales oameni pentru anumite task-uri, oameni de care m-am apropiat ca prietena. Ce-i drept am ales oameni care sa semene cat mai mult cu mine dar se pare ca nu toti sunt asa cum suntem noi, nu toti invata repede, nu toti asculta, nu toti se calesc dupa ce dau cu nasul o data...
Aceste rateuri nu au fost decat cu 2 persoane pe care le-am intuit oarecum bine, le-am modelat, dar am observat prost evolutia pana la capat. Aici vine iar partea cu timpul, daca as fi avut timpul necesar in perioada potrivita poate acum scriam doar de un esec, si zic doar unul pentru ca ultima dezamagire e provocata de prostia de invidie. De fapt nu stiu cum sa descriu acea prostie, ca e o combinatie intre om viclean, rasfatat, putin scos in lume (logic, ca actioneaza prost si repede de il indepartezi repede). Persoana in care am bagat multa incredere si careia i-am da un proiect aparent mic, dar cu potential enorm, m-a dat peste cap. A abandonat deodata si ulterior am aflat si realizat ca e genul de om caruia ii intinzi o mana, ia un deget sa para modesta, dar pe la spate se aliaza cu capul sa iti ia mainile amandoua.
Acum inteleg cainii, le inteleg fericirea celor care stau pe strada, ei se bat intre ei, au un simt care ii face sa isi dea seama de bunatatea oamenilor din jur, mananca din gunoi liberi, nu se duc la scoala sau servici. Cainii sunt fericiti si ce-i face rai, urati, brutali, suparati sunt tot oamenii, noi, rasa superioara...
Sunt satula de asemenea oameni dar totodata abia astept sa-l intalnesc pe urmatorul care imi apare in viata sa vad ce mai invat din experianta, sunt trista dar totusi fericita ca raul facut a fost prematur si poate pe viitor invat sa il previn mai din timp, si sunt dornica sa cunosc oameni adevarati. Intradevar, prietenii nu ti-i alegi, se filtreaza singuri.
Intre timp, melodia este pentru actualii prieteni, aia putini dar pe bune.

Fluturi

In noaptea asta am omorat cel putin 5 fluturi. De ce sunt atatea specii si atat de diferite? Sunt interesanti cu totii, dar totusi de ce nu exista doar fluturi care se joaca pe flori, care polenizeaza, care sunt frumos colorati si zboara in natura? Pe mine ma enerveaza fluturii de noapte, cum sunt cei pe care i-am strivit in seara asta. Maro sau gri, aspectul lor e infiorator, parca ar fi niste mini-monstri cu aripi. Mai au si acel zbor haotic, se trantesc ca tampitii de neoane si pereti si isi lasa praful speciffic peste tot. Pe mine ma ingrozeste cat de mici, urate si tampite pot fi aceste vietati. Daca unul e ametit de un val de vant facut cu un tricou de la indemana, de ce nu se anunta intre ei precum paianjenii (am auzit ca acestia au un strigat de moarte atunci cand isi simt pericolul iminent, strigat care ii avertizeaza pe semeni), de ce nu au un semnal gen "fratilor, pe mine ma agita un gigant in zona X, nu veniti ca v-o trage si voua, mie deja mi-a ametit o aripa". Da nu, ei "batman, batman", abia scapi de unul si intra pe geam altul. Nu am cum sa imi pun plasa ca asa as scapa si eu de grija si i-as proteja si pe ei.
Am cautat pe net informati despre fluturi, in general multa lume ii adora, am chiar 2 prietene care sunt innebunite dupa acesti "flushturi", ba chiar am luat si eu unul cadou uneia dintre ele, dar totusi pe astia nu-i pot suporta ca-s tampiti, vin si se zbat fix in ceafa mea, ma irita cu zgomotul si praful lor.
Sunt o criminala de fluturi, am unul strivit sub geanta, unul pe jos, altul dupa pat, altul prins intr-o cutie de la un parfum si cine mai stie cati altii prin toata camera. Tot in cautarea pe google am descoperit aici o groaza de specii, fascinante ca si coloratie, dar tot infricosatoare.
Stie careva cum scap de ei fara sa le mai intind continutul galben pe toti peretii?
(Am deja 2 post-uri consecutive dubioase si chiar de par sandilie si masochista, nu-s chiar asa :P)

Dependente

Azi mi-am dat seama a nu stiu cata oara ca sunt aproape sadica. Sadic e foarte mult spus, eu nu bag ghearele in carne din placerea de a vedea oamenii suferind, ci ca un repros la vreo replica rautacioasa. Nu stiu un termen care sa defineasca exact activitatea asta. Am un prieten foarte bun pe care imi place sa-l chinui. Poate e asa findca mi-a permis mereu si mi-a si intors orice mica rautate dar mai bland. Sper totusi de data asta sa nu mai uit si sa incerc sa repar mica manie, nu de alta dar il chinui prea tare pe omul ala pe care si-asa il vad doar in anumite situatii.
Oare cum suna pentru altii "mi-am dat seama ca sunt sadic"? Eu deja mi-am imaginat o camera cu peretii moi, cu scaune aranjate in cerc si cativa oameni perfect normali(aparent) care urmeaza sa spuna "sunt...sadic" scotand un bici/topor asupra tuturor celorlalti dependenti de la cercul confesiunilor anonime. Imaginatie tampita, asa ziceam si eu.
Dar totusi, e o realitate cruda, noi, oamenii avem cele mai ciudate dependente. Am vazut pe Discovery candva ca americanii au intalniri anonime pentru dependentii de sex, cercuri formate de psiho-sexologi(sper ca nu gresec). Acum am ales un exmplu prost ca legat de sex au si seminarii la care merg mamele cu fiicele sa invete sa se masturbeze sau sa faca felatie, deci domeniul asta e vast divizat la ei. Aia sunt nebuni si atat de robotizati ca nu mai stiu sa isi controleze nici emotiile neasistati(exemple aici, desi astia sunt britanici), insa traiesc cu speranta ca pe continentul asta ne vom pastra capul pe umeri si nu vom ajunge ca ei.
Ca sa revin, sunt dependenta de a-mi bate si chinui anumiti prieteni (neaparat baieti) si de azi ma straduiesc sa ma las, curmand astfel suferinta acelora care isi iau chin fara sa merite (cei care merita vor primi in continuare :P)
Ah, si la multi ani copiilor din noi, aia inchisi in vagaunele sufletului, ascunsi de realitatea uneori prea cruda si prea timpuriu luata in piept!