Un gand nebun...

E o zi de iarna pe final - primavara timpurie. Soarele a aparut pe la amiaza, ranjind pe deasupra draperiei prinse in cele doua cuie batute in tocul geamului. O camera mica, dar prea mare pentru un suflet atat de mototlit, ca o hartie inutila intr-un cos de plastic...
Ea are treaba, ii suna telefonul; straini care au nevoie de cate ceva, doar atat, nici un amic, nici un prieten, nimeni nu are timp sa ii raspunda la telefon...
Se imbraca lejer, cu paltonul gri, tocit de atat purtat, de atat frig, de atat stat aruncat pe pat dupa zilele lungi de munca si scoala. Sta pe ganduri daca sa isi ia fularul, caciula si manusile, dar hotaraste doar asupra fularului, alb, lung, care ii acopera gatul lung pana la barbie. E infofolita bine si iese, frigul ii izbeste obrajii care devin repede rozalii, vantul ii ciufuleste parul saten visiniu, i-l lipeste de buzele mici si subtiri, nesarutate de mult...
Drumul e lung dar ajunge repede, isi face treaba, toata lumea e multumita, mai putin ea. Merge iar spre casa. E o amiaza friguroasa de sambata, ea e singura si stie ca se duce iar intre patru pereti sa...sa lucreze, in lipsa de alta activitate.
Pe drum vede din autobuz parcul in care se plimba cu el, lacul pe marginea caruia au mers de mana pe ceata, tremurand de frig. Pe langa autobuz trec 3 motociclisti. Toata ziua a vazut motociclete prin oras, a auzit motoare, totul i-a adus aminte de el azi. Coboara sa ia ultima legatura spre casa, un tramvai care acum vine mult prea greu. In statie e doar un agitat cu fata de psihopat care ii tot da tarcoale. Se apropie de gardul de la refugiu, isi da muzica la maxim in casti si priveste in gol spre masinile care trec...doar cupluri in masini, cate 2 personaje care zambesc, vorbesc, le e bine, cald, sunt fericiti. Numai ea sta singura in statie, obrajii i-au amortit de frig, luciul de buze e acum tot pe firele de par adunate mereu de vant numai pe fata. Isi da parul la o parte din ochi, iar vantul parca are ceva cu ea, o ciufuleste mereu mai rau ca sa scoata mana la frig, sa mai inghete putin. Se lipeste de bara, e aproape, se inghesuie in ea si admira masinile. Se lasa seara si toti au farurile aprinse. E captivata de ele, disperata de ce vede, e singura si simte asta in fiecare particica a sufletulului, mai rau decat simte cum o patrunde frigul pana in oase. Se face verde si trec multe masini in viteza, se creeaza un curent care o atrage. Farurile o hipnotizeaza si e la un pas sa...sa faca o mare greseala. Intr-o sclipire isi aduc aminte de casa, de ai ei - singurii ei prieteni de acum, singura ei ratiune puternica de a mai trai si...vine tramvaiul...

Nebunie de 14 Februarie

Imi place sa cumpr chestii de pe net. Nu am rabdare sa umblu prin magazine si timp imi fac rar :). Am cumparat diverse si m-am inscis la cateva newslettere. Azi am deschis mailul si un anume site m-a frapat cu o promotie. Nu vreau sa le fac reclama dar e curios cat de departe merge imaginatia unora pentru a vinde.
Cu fiecare an care trece lumea e din ce in ce mai nebuna in ce priveste acest Sf Valentin american al indragostitilor, scade numarul adeptilor zilei de Dragobete si nici nu cred ca mai stie lumea ce inseamna. Si pe langa asta, ce e cu tot acest tam-tam legat de zile ale cuplurilor, ale dragostei, abureli cu inimioare rosii, cadouri roz, chestii pufoase si moi? Nu mai sunt la moda cartile bune, cd-urile cu formatii adevarate, plimbarile in parc de mana, aniversarile simple si personale ale cuplului de 1-2-3 saptamani/luni/ani impreuna...?
Mai nou e la moda sa fim falsi, sa ne cuplam doar sa avem pe cineva de 14 feb, sau sa ne intelegem cu partenerul sa fim despartiti perioada aia ca sa nu ne dam cadouri, sa ne agitam vreo 2-3 saptamani inainte sa luam un cadou, sa vina un produs de la X firma etc. Daca e o sarbatoare a dragostei de ce i se iroseste farmecul? Oricum, mie mi se pare ca in perioada asta sunt cele mai multe furturi, violuri, accidente, ca lumea viseaza aiurea. Nu e vorba de dragoste aici, e doar media si ne lasam absorbiti.
Dragostea nu are nevoie de o zi sa fie sarbatorita(si asta au spus-o multi), ea pluteste odata cu cei 2, aluneca de la sine cand exista compatibilitate, nu e conditionata de nimic,nici de faptul de a fi impreuna...Dragostea nu are nevoie sa fie cumparata cu cadouri,it can be bought "with a coffee"...




Tu ce o sa ii iei lui/ei? Exista persoana aia careia sa ii cumperi ceva sau asta e doar o perioada in care sa ti se aminteasca la fiecare pas ca esti singur/a?

Feel the song

Melodia e deprimanta, asa sunt si eu acum. Am avut cateva zile triste, nu mi-am atins nici un obiectiv din cele stabilite cat am fost acasa... Sau sa zicem ca unul, am reusit sa ma vad cu un amic vechi, dar in rest nimic.

Si am revenit in "minunatul" Bucuresti. Prima impresie a fost de uimire; de ce e asa curat?! La gara de nord era curat, si nu mi se parea din cauza orei prea matinale. De cand am ajuns inapoi mi-a mers f bine, pana au inceput sa rapara chestiile intervenite in zilele precedente si nu am mai reusit sa ma bucur de nimic...

De ce lasam tristetile de acum 5 minute, de acum o zi, sa ne ingroape clipa asta de fericire?
Unde esti tu, dragostea mea de viata???
"Don't walk away, don't walk away, oh, when the world is burning..."

Descoperiri

Mi-a dat un amic un link si a tinut neaparat sa ascult si sa citesc ce e acolo. Am descoperit un om care m-a impresionat prin ceea ce scrie si modul de corelare al articolelor cu o piesa audio. Eu deocamdata sunt un neofit in toate, mai ales in blogging, dar azi am trait o senzatie ciudata. Nu ma pot abtine sa nu fac referire la acel link. Poate o sa para deprimant dar eu prefer sa vad partea frumoasa, esenta articolului.

E clar, I need a hobby...

Arta de a pierde timpul

Sunt diverse zicale pentru a exprima pierderea timpului intr-un mod interesant, sau nu. Paradoxul meu, al omului "fara timp" e ca am senzatia ca nu e nimeni mai talentat ca mine la categoria pierdere de timp. Cei din jur imi spun ca ma inteleg ca sunt ocupata, ca am multe de facut, chiar ca nu ar face fata sa fie in situatia mea. Guess what? Ati face! Chiar mai bine...

Oare am eu asteptari prea mari de la mine, sau de ce naiba mi se pare ca tot ce fac e nesuficient si ineficient?

Candva, cand iubeam si simteam ca primesc inapoi macar o parte din ce ofeream, era altfel. De ce iubirea ne ridica si lipsa ei ne ingroapa? Eu sunt sigurca ca atunci cand va veni acea clipa minunata, voi reveni la omul acela "spirt", eficient si dornic de nou. Pana atunci, ascult medolii...

Valoarea timpului...

Acum vreo 5 min am primis mesajul asta ca mass:

"Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un an, intreaba un student care a picat examenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o luna, intreaba o mama care a nascut prematur un copil. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o zi, intreaba pe cineva nascut in 29 februarie. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o ora, intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se intalneasca. Ca sa iti dai seama cat valoreaza un minut, intreaba un om care a pierdut trenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o secunda, intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o viata, intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag. Pretuieste fiecare moment pe care il ai!!"

Si mi-a luat cam mult sa imi dau seama ca eu am deschis post-ul asta de mai bine de o ora, cand eram happy si aveam chef sa scriu o intamplare funny, si ca acum nu mai am starea aia. Cat de mult conteaza fiecare clipa... stim cu totii asta, dar cat de rar o realizam...?

Optiuni

E tarziu si abia acum am terminat un raport pentru servici. Maine alt examen si nu am citit decat introducerea in curs. M-am tampit, am ajuns sa acord prioritate altor lucruri, numai scolii nu, care, culmea, m-a adus aici.
De ce ne angajam noi din timpul facultatii? E frumos sa ai banul tau, sa nu mai ceri bani de acasa de fiecare data cand ai nevoie sa mergi la supermarket sa iti iei sampon, sa nu mai ceri mancare fiindca stii ca asa faci economii. Dar totusi, ajngem sa fim la facultate, poate la buget, poate la taxa, ideea e ca e un pas important in viata noastra, parca am tin pe cineva care este f tare(ca sa nu zic Dumnezeu, desi dupa admitere asa pare) de mana si apoi apare job-ul. Si daca nu il iei numai pentru ca ai nevie de bani, ci ca iti ofera posibiliatea sa cresti, sa inveti, adica mai tii pe cineva de mana. Si aici incepe dilema. Problema e ca niciodata nu poti tine ambele persoane de mana in acelasi timp. Dar cui dai drumul si cand?
Eu am cam lasat scoala pe ultmul plan si regret asta. Cine m-a cunoscut anul asta nu ar crede ca am fost un elev de bursa, student de 8-9 si ca abia anul asta m-au luat pandiliile. Altii cum naiba reusesc? Nu vinde nimeni reteta? Platesc :)

Oricum, acum nu ma gandesc la un posibil subiect pt examenul de maine, ci daca sa ma duc la o conferinta la hotel Hilton, in alta zi in care am examen :) E un eveniment important si parca nu m-ar deranja sa vad si eu Hilton-ul pe dinauntru :P

Am I sick??? Inconstienta e clar ca sunt...

Mi-am luat timp

Azi a venit un prieten la mine si cumva a vazut ca am blog :)
Si vorbeam noi de una, de alta, "stii cartea aia?", "da filmul ala?", "uite ce mi-am mai luat, vreo 10 ceasuri, dar jumate din ele merg prost pentru ca nu au baterie".
Si, la un moment dat, intr-o discutie in care credeam ca se va lua de mine cu niste argumente pe care deja le vedeam limpede in cap, imi spune ceva foarte frumos: "Blog nu am timp, uite cate ceasuri ai, ti-ai cumparat niste timp." Am ramas masca, dar alcoolul pe care il consumasem nu m-a facut sa arat asta. Chiar m-a facut sa privesc din alt unghi un aspect important al vietii mele. M-am trezit la 6 azi dimineata si ma simt fresh. Azi va fi o zi frumoasa... :P

Si tu, amicule, prietene, om drag cu care am castigat timp in seara care a trecut, daca mai treci pe aici, sper sa vezi cat de curand schimbarile alea de care vorbeai :P si...Multumesc pentru ca esti tu >:D<

Degeaba

Incep aceste randuri fara sa am ceva in cap. E gol, ca si mine de altfel. Tocmai ii spuneam f potrivit unei prietene ca sunt pe o carare intunecata si am nevoie de lumina si ea a zis ca am ramas fara baterii. DA, am ramas FĂRĂ. Fara tot, cap, rost in viata, lumina, liniste, sanatate, frumusete, dragoste. E totul gol. Sunt pe marginea unei prapastii, loc clasic unde ajung multi idioti ca mine, doar ca ei de teama si disperare fac un pas. Ei bine, eu nu, nu-s chiar asa slaba, deocamdata.

Dar vreau, VREAU asa tare sa fie totul bine din nou...inteleg ca am gresit si meritam multe din cate mi s-au intamplat, dar dc anul asta, acum cand voiam sa fac o cariera in ceva ce imi placea, dc acum cand trebuia sa termin facultatea, dc acum cand sunt in floarea varstei si descopar cat de frumoasa e si iubirea varstei asteia? De ce???

De aia, acum tre sa inghit si sa imi fac lumina, sa ma trezesc, sa ma pun pe picioare, sa ma ambitionez, sa fiu om, sa fiu fata, prietena, amica, iubita, studenta, angajata cu potential, copil, voluntar...

Viata ne rezerva multe, asa ca zilnic ar trebui sa ne antrenam pt ea, cea de maine.

Bule…Apa plata are bule. De ce? Doar e plata… Ce vremuri am ajuns….

Un Ineditorial scris prin anul 1 tot in sesiune, pt un site care se chema alternativ si publica scrieri ale anonimilor care aveau cat de cat ceva de zis. Gandindu-ma acum, nu inteleg de ce l-au publicat si pe al meu, dar fie :D. Lovindu-ma de aceeasi stare de spirit l-am gasit si ma regasesc intocmai ca atunci in el, doar locatia difera.

"Bule…Apa plata are bule. De ce? Doar e plata… Ce vremuri am ajuns….

Am acusi examene si am prins o ocazie unica. O camera intr-un apartament unde sa locuiesc o saptamana, sa invat in liniste. Nu stau pe ganduri, imi iau lucrurile din scorbura si ma mut temporar. Yee! Am scapat de broasca pentru o vreme (broasca=colega de camera...dar asta e alta poveste). E frumos, aproape de strada, vecinii par de treaba, colegii de aprtament la fel. Ma asez la masa. Neet! Ce bine! Verific mailurile...alternativ, ineditorial...parca am mai citit odata ceva de pe site-ul asta. Frumos, oare de ce am pierdut atatea? Aah, arhiva...bun...am mai gasit cateva... Citesc, citesc...ajung la ceva legat de cluburi, toalete, apa, spalat pe maini. Final care imi picteaza un zambet dureros si tragic pe fata. Eh, nenorocul lui, nu poate fi atat de rau.
Imi continui viata, socializez cu vecinii (majoritatea peste 50 ani) care se uita de parca as fi diavolul la ei in bloc, cu „baietasii" adunati de la mai multe scari care fac numai glume proaste, cu colegii care ma cam rasfata. Invat, mananc, ma spal, dorm, traiesc...
Trei zile mai tarziu stau in fata calculatorului cu o sticla de apa plata in fata. Vreau sa tastez dar nu pot ca ma mananca mana. E rosie de atata scarpinat. Ma mananca tot corpul. Am parul aspru si incalcit. Ma doare capul, stomacul. Nu pot sa invat. Crema nu are nici un efect. Pielea mi-e zbarcita de parca m-am metamorfozat in fosta locatara a apartamentului, si dansa trecuta considerabil peste 50 ani... Ce se intamplaaaa?! Unde e pielea mea normala? Ce e cu tenul meu iritat ca de adolescenta? De ce ma scarpin de parca as avea raie? Si nu pot sa nu ma gandesc la autorul articolului cu pielea de reptila, nenorocosul - in conceptia mea de atunci...se pare ca nu il mai pot considera asa pentru ca acum nu mai sunt o norocoasa. Apa asta.... Si ce putea fi mai rau de atat? Psssss! Nu! Nu acum! S-a spart teava. Se inchide de la apometru pana vine cineva sa repare. Dar cine? Si cand? La norocul ultimelor zile, in momentul asta omul acela ar putea sa pice pe scari.... Ar fi mare mirarea...?! Pun fata in palma.Gandesc...? Nu pot de asprime. Nu stiu ce si cum ma inteapa mai tare, mana, fata....

Si stau si ma uit la bulele din apa plata....Ce vremuri am ajuns..."