Piiis, pis pis...porumbelul

Mi-e somn, ingrozitor de tare.

Ca dupa orice sesiune urmata de restante, nimic din fiinta mea nu mai e valabil. Simt cum mi se prelinge si personalitatea de la starea generala de oboseala. Mai am de recuperat odihna pentru 2 nopti nedormite, ca una zic eu ca s-a reglat aseara.

Intr-o zi de munca, ajung la sebici in 45-60 min. Azi am facut timpul record de 30 minute si mi s-a parut cel mai lung drum ever. Aveam senzatia ca peretii subteranului, tevile de pe marginea culuarului metroului trec precum anii pe langa mine. Nu ma mai interesa ca un idiot imi analiza fundul, ca una isi clefaia guma langa urechea mea, nimic. Cand am ajuns la victoriei simteam ca murisem si facusem o plimbare moderna de apoi, plimbare in care apa era tunel, barca era metrou si plata fusese cu cardul, nu in monezi. Ca sa fie ziua excelenta, n-am gasit la patiserie micul meu dejun preferat, imi era frig si somnul ma sapa din ce in ce mai adanc. Dar deliciul zilei a fost la iesirea din metrou, la coloane, unde sunt multisoare statii de autobuz in care vezi fel de fel de oameni. Un nene, vai viata lui ca arata ingrozitor, alerga un porumbel cu "pis-pis" de parca era un copil de ala de 4 ani care alearga dupa tot ce se misca. Nenea ala era bestial, atingea culmile prostiei si ale retardarii mintale. Atunci mi-am dat seama ca ma simt de fapt f bine, ca ma bucur ca am avut pt ce sa nu dorm, pt ca am dat examene, ceea ce inseamna ca am privilegiul (spre deosebire de altii, nu exagerat de multi) de a invata, de a dezvolta creierul, de a depasi conditia de pis-pis la o pasare.

Intr-un final am ajuns la birou si cu ajutorul unei cani de cafea mi-am trezit si fizicul.

In speranta ca porumbeii nu se vor transforma in pisici, s-avem o saptamana frumoasa de munca!