luni, 22 iunie 2009

Piiis, pis pis...porumbelul

Mi-e somn, ingrozitor de tare.
Ca dupa orice sesiune urmata de restante, nimic din fiinta mea nu mai e valabil. Simt cum mi se prelinge si personalitatea de la starea generala de oboseala. Mai am de recuperat odihna pentru 2 nopti nedormite, ca una zic eu ca s-a reglat aseara.
Intr-o zi de munca, ajung la sebici in 45-60 min. Azi am facut timpul record de 30 minute si mi s-a parut cel mai lung drum ever. Aveam senzatia ca peretii subteranului, tevile de pe marginea culuarului metroului trec precum anii pe langa mine. Nu ma mai interesa ca un idiot imi analiza fundul, ca una isi clefaia guma langa urechea mea, nimic. Cand am ajuns la victoriei simteam ca murisem si facusem o plimbare moderna de apoi, plimbare in care apa era tunel, barca era metrou si plata fusese cu cardul, nu in monezi. Ca sa fie ziua excelenta, n-am gasit la patiserie micul meu dejun preferat, imi era frig si somnul ma sapa din ce in ce mai adanc. Dar deliciul zilei a fost la iesirea din metrou, la coloane, unde sunt multisoare statii de autobuz in care vezi fel de fel de oameni. Un nene, vai viata lui ca arata ingrozitor, alerga un porumbel cu "pis-pis" de parca era un copil de ala de 4 ani care alearga dupa tot ce se misca. Nenea ala era bestial, atingea culmile prostiei si ale retardarii mintale. Atunci mi-am dat seama ca ma simt de fapt f bine, ca ma bucur ca am avut pt ce sa nu dorm, pt ca am dat examene, ceea ce inseamna ca am privilegiul (spre deosebire de altii, nu exagerat de multi) de a invata, de a dezvolta creierul, de a depasi conditia de pis-pis la o pasare.
Intr-un final am ajuns la birou si cu ajutorul unei cani de cafea mi-am trezit si fizicul.
In speranta ca porumbeii nu se vor transforma in pisici, s-avem o saptamana frumoasa de munca!

vineri, 5 iunie 2009

Nesimtirea la putere

Din ciclul "sunt plina de spume in urma intamplarilor de azi"...
Nu inteleg de ce unii oameni sunt atat de nesimtiti. Azi m-am lovit de diverse situatii, parca voia cineva sa iau doza full intr-o singura zi.
Una din situatii e clasica. Nu am masina, n-as avea bani acum nici sa o intretin, deci nu ma plang de asta, si merg cu ce apuc, rapid sa fie. Drumul meu clasic presupune sa schimb 2 tramvaie si 2 linii de metrou. Nu cred ca exista zi in care sa nu ma fi imbrancit cineva sau sa se inghesuie langa mine, dar azi m-a scos din pepeni o muiere de vreo 120 kile cu mustata, care avea ca anexe 2 plozi sictiriti.
Cand intri langa usa in tramvai suporti ca un amarat soarele, picioarele iti sunt inghesuite de bucla aia de la usa si mai esti si intrebat de vreo 5 daca cobori la prima. Ei bine, azi cobor la prima sa fac loc unui tip, amabil ce-i drept, si ma trezesc cu cireada aia de femeie ca isi ingheasa copiii de vreo 10 si 14 ani in locul meu, si-asa stramt. Am urcat totusi inaintea ei si mai-mai sa imi tranteasca o buca. Ma bucur enorm ca nu a facut asta ca muream acolo asfixiata. Nu vreau sa par fitoasa, ingamfata sau in alte feluri, dar da-o-n mama ei de treaba, cu mustata aia ii facea concurenta prietenului meu cand nu se rade o saptamana. Cand s-a strambat la mine am crezut ca e masina de rebu langa mine si ma confunda cu un trotuar nematurat. Ah, in tramvai urcase odata cu mine o femeie cu un carut si inca un pici de vreo 4 ani. Dupa ce s-a urcat vaca, la a 2-a statie trebuia sa cobor si ghici ce mi-a zis cand am rugat-o sa imi faca loc...Ei bine sa astept domle ca imi face loc in statie ca acum nu e loc de carut. Sarmana si-a inghesuit carutul sa incerce sa imi faca loc...cireada ordinara de grasime...cum sa dea vina pe o femeie cu bebe mic ca nu ai loc de ea? Pun pariu ca ea cand era insarcinata sau cu plodul mic matura cu mustata oamenii de pe scaune ca sa isi exercite ea dreptul la scaunele alea speciale. Eh, noroc cu bunul simt al tinerilor din tramvai ca i-au facut loc sa nu mai incurce. Vorbeste lumea ca tinerii sunt golani si nesimtiti, dar ponderea alora de la care se presupune ca au invatat tinerii e mai mare.
Al 2-lea caz e din tabara cealalta, de tanar golan si nesimtit, sau chiar de mai multi, daca ii iau in considerare si pe aia de la coltul blocului care grohaiau comentarii libidinoase dupa ce am trecut de ei. Dar lor ce sa le faci, daca invata de la specimene precum cel de mai sus, sau doar pleaca urechea mai mult la golania din fata blocului decat la spusele unei mame de treaba si cu bun simt? Nimic. Te poti gandi doar ca si-o vor lua "in freza" candva de la viata si vor invata sa fie oameni.
Eh, acestea fiind scrise, las aici nervii cu care am ajuns acasa si pana se va fi terminat clipul urmator, voi fi lapte si miere.

marți, 2 iunie 2009

Viata e frumoasa

:) Tocmai am terminat de lucrat o anumita parte dintr-un proiect si e foarte ciudat ca am sentimentul asta. Ce am lucrat eu azi s-a intins pe parcursul a 7-8 ore si e echivalentul unei teme la statistica la care ai terminat calculele dar inca nu te-ai apucat de interpretari. Ma asteapta inca 2-3 ore de munca care presupune mari batai de cap insa pentru prima data dupa muuuult timp nu ma simt o bosita si abia astept sa ma intorc la cifrele alea dragute care au sens doar pentru cei 6-8 oameni care lucreaza la acest proiect.
Cred ca starea de bine mi se trage de la semnificatia zile de azi, de la faptul ca azi am facut 2 ani de cand lucrez in acelasi loc, 2 ani de cand invat, ma bucur, dau cu capul, pic, ma ridic si fac toate astea intr-un mediu cu oameni tineri si intelegatori. Imi iubesc echipa, cu bune si rele, cu defecte si calitati, pentru ca fara ei nu as fi ajuns aici azi.
Am dat deja 4 examene din semestrul asta si cu ce mai am de facut, urmatoarele 4 weekenduri sunt compromise. Dar cine a vrut la masterul ala complicat care presupune mai multa munca decat era la facultate la zi :) ? Da, eu. Nu as putea spune ca imi place in totalitate ce fac acolo, insa imi spun in fiecare zi ca materiile absurde vor trece si eu voi ramane doar cu informatiile selectate de mine, cele care imi vor folosi pe viitor. Sper sa fie asa.
Nu stiu cum fac, dar mai niciodata nu am timp. De blog se vede clar ca nu mi-am facut. Abia astept sa imi iau un mini-pc sau un super telefon care sa imi permita sa fructific ideile care vin cand merg pe strada, cand astept pe cineva sau cand sunt pe drumuri. E o enigma pentru mine cum acum un an si ceva imi gaseam timp de toate...ce-i drept nu prea aveam viata personala. Acum am, si se pare ca dorinta umana de a avea pe cineva alaturi, de a primi si dedica timp ne face sa lasam treptat anumite obiceiuri. Urat din partea mea ca om, urat fata de mine. Din cand in cand am deschis pagina asta, am scris un titlu, o propozitie si apoi am dat save..."lasa ca scriu mai tarziu, acum a sunat cutare sa ii trimit documentul ala".
Eh, sunt aeriana...azi imi propun pentru a nu stiu cat-a oara sa revin, sa mai scriu gandurile alea de peste zi.
For you my sweet...



Koop - Koop Islands Blues