Proiectele "vietii"

O prietena are o vorba cand ceva o enerveaza, cand i se cere un lucru si nu are timp sau chef acel ceva devine "al vietii". Asa am ajuns si eu sa ma plang de "proiectele vietii".
Totul e legat de scoala si viata in prag de licenta, evident pt ca asta traiesc momentan si asta ma doare acum. Oare la ce s-au gandit minunatii profesori doctori universitari de la fiecare catedra de invatamant cand au bagat in programa partea practica pe ultima suta de metri, in ultimul an, ultimul semestru? Din 8 materii la 5 am proiecte in care trebuie sa analizez diverse porcarii pe datele financiare ale unei firme, date din ultimii 2-3 ani. Ce mama naibii? Ei nu relizeaza ca cer si prezenta(aici nu ma plang ca nu m-am surmenat) si teme si proiecte exact cand noi avem nevoie de timp si energie sa facem kktu ala de licenta? Poate nu sunt toti ofuscati ca si persoana mea insa, dupa mine, peste 50% din oamenii de la fiecare facultate abia asteapta sa o termine sa se poata apuca de ceva ce le place cu adevarat, daca nu au inceput asta deja printr-un job intr-un loc potrivit lor. Ce e in capul vostru domnilor profesori???

De aproape 2 ani sunt voluntar si am intalnit o idee de proiect de vreun an si totusi nu ne-am gasit timpul si resursele sa il implementam. Ce frumos ar fi sa reusim sa instruim liceenii din timp, sa stie in ce se baga, sa fie doar unul din 1000 nemultumit de profesia aleasa... Dar ce naiba zic eu, ca de cateva luni nu mai am timp nici de voluntariat si asta doare. Imi place mult ceea ce faceam, chiar de nu am avut vreodata un castig financiar din asta. Si nu e vb nici de prietenii care ti-i faci ca m-am lamurit si cu ei(eh, doar o parte), e doar un ceva... Voluntarii sunt din ce in ce mai rari, pe cale de disparitie din cauza lumii asteia care nu vede decat expansiune si bani. Zice bine Chirila "Sub noi e prapastia, e lumea cu vise spulberate"
Revenind la proiecte, starea generala e de saturatie si dezgust. Acum lucrez la un plan de lectie pe care il fac cu manualul langa mine pt ca in toti anii astia am fost atat de "solicitata" sa lucrez pe asa ceva incat stiu sa fac totul "perfect". Sa nu mai zic de cerintele lor de a face si un megaproiect(minilicenta) ca sa termin modulul. Cine m-o fi pus sa ma bag in asta? Normal ca eu, cu mintea mea de copil care voia sa invete de toate. Multumesc invatamantului universitar romanesc ca imi da ocazia sa pierd nopti, sa imi rod unghii, sa imi stresez creierul, stomacul si alte organe cu actiuni gandite "logic" pentru masa studenteasca. Nu zic ca as fi vrut sa trec prin universitate ca prin apa dar totusi, de ce nu au cerut toate "proiectele vietii" pe parcursul anilor 1 si 2, in loc de banalele referate?
Nu am resurse, nu am spor, energie, dorinta. Am ajuns am proape de mal si parca nu vreau sa mai innot sa ajng la malul asta spre care ma indrept de 3 ani...
Dar asta e doar o iluzie innecata in mult suc de fructe si fum de tigara. Noaptea se va termina, dimineata va veni, dupa dus ma duc la job, dau proiectul, ma duc la ore si va fi o zi minunata.
Tu, cititor care nu existi, zi sincer, nu-i asa ca ma invidiezi? :))

Prieteni

Ce sunt prietenii? Cum deosebesti care ti-e prieten adevarat si care nu?
Intr-o anumita faza, in care esti singur(fara cineva care sa te iubeasca), si iesi foarte mult in oras si pe la petreceri ai senzatia ca ai multi prieteni si ca vei fi mereu apreciat pentru ceea ce esti, pentru felul cum stii sa te distrezi imperuna cu restul dar...si aici vine marele DAR...ti se iveste si tie ocazia sa ai un job mai mult sau mai putin bun la inceput, dar care sa iti placa, se mai aduna si cu putina scoala in prag de licenta si timpul tau e cam full, dar totusi iti mai faci timp de cate o iesire din cand in cand.
Apoi apare si partea sentimental-personala, care inseamna timp dedicat cunoasteri reciproce, "getting in love", chestii din alea cu inimioare si cupidoni si atunci ce naiba mai faci? Cercurile de prieteni nu sunt mereu compatibile pentru a fi intersectate si aici mai cobori o treapta in beciul amaraciunii.
Prietenii aceia cu care ieseai la multe distractii te invita sa iesi in momente in care ai mereu programat cate ceva, ii refuzi amabil si ei inteleg... Dar vorba aia, "repetitio mater studiorum" se aplica si aici la fel, oamenii se satura sa te caute, sa fie refuzati, sa inteleaga si se invata sa te lase la o parte. Si culmea, ajungi sa ii intelegi si tu ca na, poate candva ai facut si tu asta sau pur si simplu incepi sa realizezi ce e prietenia, sa iti dai seama ca uneori se formeaza doar conjuncturi de distractii, de munca si doar atat, cand nu mai corespunzi standardelor poti sa pleci. E ca la sexul in grup....cand te plictisesti poti pleca :P

E aiurea cand realizezi ca trebuie sa pierzi niste amici mai vechi din dorinta de a avea ceva nou, de a fi iubit. Noroc ca mai exista totusi oameni care sunt mai mult sau mai putin in aceeasi situatie, care inteleg altfel si te cauta mereu cand isi amintesc de tine, iar cand te prind la o cafea si un pachet de tigari te tin 3 ore sa recupereze tot.

Pentru acei prieteni speciali care pot fi numarati la o mana...

Fara timp

A trecut sesiunea, lejeritatea permisa la servici, au inceput de o luna orele si nu prea am mers la facultate, doar munca si f rar cu prietenii, dar tot nu am timp suficient sa fac ce imi doresc. Care o fi cauza? Nu am avut timp nici sa mai scriu pe propriul blog, nu am mai avut idei subite cand mergeam cu autobuzul...
Pentru un timp am crezut ca am gasit o reteta buna a eficientei dar se pare ca nu, iar am ajuns a epuizare, singura in camera, fumand singura...nu ca m-ar deranja ca sunt singura, chiar simt nevoia sa mai fiu singura dupa agitatia din timpul zilei, dar...
O persoana draga zice ca sunt un flit ambulant, oare asa e? Dau tuturor din jur cu insecticid???
In speranta unui somn linistit inchei un post banal...