HR e-motion

Azi am fost la o sesiune de lucru HR e-motion. Ce isi propune CROS-ul prin asta? Sa dezvolte o comunitate de practici. Detalii despre proiect se gasesc pe site-ul hremotion care este structurat oarecum ok din punctul meu de vedere pentru ca nu gasesti clar niste informatii decat in link-uri care, din fericire, sunt multe si bine pozitionate. Am plecat multumita de acolo in ideea ca nu ma asteptam sa se faca mai mult decat ce s-a facut, cunostere intre noi, dar totusi parca nu mi-am gasit locul. Dupa o discutie scurta cu o prietena de-a mea am realizat ca nu stiu daca trebuia sa ma astept doar la atat. Se intrevede un drum lung intr-o perioada plina de alte proiecte proprii si sper sa se imparta workload-ul echitabil si informatiile sa fie percepute bine de minti inca tinere in cercul acela nou format. Nu vreau sa par o naspa, cu aere, insa pentru o comunitate care se doreste a fi formata asa scurt cu o adunatura de oameni cu diverse grade de experienta e nevoie de mai mult timp. Sper totusi sa iasa pentru ca e un proiect frumos si initiat de oameni cu circumvolutiuni bine dezvoltate pe care eu ii apreciez mult.
In fine, abia astept sa vad ce va urma maine, astept provocari inalte si multe noutati, vreau sa folosim acele minunate instrumente web 2.0 de care vorbea Traian, sa invatam sa fim eficienti si productivi si in afara intalnirilor face2face.

Diverse si diversi in situatii similare...

Citeam un mail de pe un grup de umor si dupa cele 4 bancuri pe care le primisem de mult ca mass pe messenger(nu e o o atitudine de fitze, doar subliniam ideea ca pentru mine nu a fost nimic amuzant pe acel mail trimis unui grup de umor) apare linkul unui blog. Cica se cauta povesti uimitoare de despartire. De ce am vrea sa postam acolo? Sa creem un blog al empatiilor, sa ne plangem pe umar unul altuia?! Ce rost are? Daca as ajunge sa citesc zi de zi un asemenea blog as deveni o trista pentru ca as realiza cati sunt dezamagiti ca mine, cati mai prostutzi sau nu. Sa zicem ca ar exista posibilitatea sa invat ceva de acolo, sa ma aleg cu oarece know-how dar...mai bine nu. Apreciez totusi inentia de a creea aceasta metoda de impartire a informatiilor. Poate unii mai pesmisti vor invata ceva din experientele altora. Si...daca ai avut un om cu cap alaturi de tine dar v-ati despartit din cauza incompatibilitatii de orice fel, nu vad de ce nu ati putea ramane prieteni...
In fine, chestia asta a venit la 5 min dupa ce am intrat in casa. Veneam de la o intrevedere cu fostul. Deloc scurt, am vorbit numai eu, ca de obicei, el a stat in fata mea si m-a privit continuu, aproband din cand in cand cu un zambet. Fac bine discutiile astea dupa o perioada mai lunga de la despartire (asta daca ai cu cine discuta, fie si prin gesturi si priviri), te ajuta sa iti dai seama ce ai avut, ce ai, daca si de ce ai mai vrea ceva asemantor sau identic cu acel ceva vechi.
Ascultam candva "Blink 182 - I miss you" in mod obsesiv. Se pare ca ma regaseam cumva in clipul haotic si printre versuri: "Don't waste your time on me, you're already the voice inside my head. I miss you...". Acum am inserat noi ganduri si ele ar fi de forma: "Don't waste your time screw'ing with my mind, you already left without your voice from my head. I missed you, you lost me...". Totusi n-a prins deloc rau intrevederea asta. Mie mi-e bine cum mi-e acum si... nothing else matters...

Stand up cu Toma

Am fost in seara asta la show-ul lui Toma. Mi-am facut timp sa merg desi maine urmeaza sa am 2 lucrari si un proiect penibil de predat.
Oricum, a fost o seara interesanta. Dupa ce am fost putin dezamagita ca intarzia inceperea show-ului (pe mine ma rodea sa ajung acasa mai devreme sa fac proiectul) am avut o doza mica de soc/uimire/surprindere. Nici nu am cautat prea mult timp despre el pe net insa nu pot zice ca google mi-a gasit din primele pagini cele mai relevante chestii. I-am gasit site-ul care e de fapt o pagina fara nici un href. Noroc cu neuronu ca am descoperit blog-ul. Revenind, eu nu gasisem nicaieri o imagine cu el, doar impresii. Dupa ce am vazut caricaturile, toate cu un fizic similar, mi l-am imaginat un tip la vreo 30-35 ani, plinutz si foarte sec. Ei bine nu e asa. Habar n-am daca are aproape de 24 ani sau doar facea parte din show-ul lui, la prima vedere nu ii dadeam mai mult de 20-21 ani, cam 65 Kg si aproximattiv un metru si kilele lui la inaltime. Fireste asta e doar o impresie a mea, se poate sa ma insel foarte tare.
Trecand peste impresii fizice, mi-a placut show-ul. Cica publicul ar fi fost slab (neamuzat), nu am de unde sa stiu, a fost primul stand-up serios la care am mers. Eu am ras de mi-au amortit falcile si buzele atat de ciudat incat dupa aia abia putam sa vorbesc :)) E drept, are un stil aparte si nu oricine se prinde la glumele lui, dar a 2a zi cand relizezi o poanta te ia zambetul pe la servici si nu inteleg colegii ce e asa amuzant. Mie mi s-a parut tare omul, sper sa aibe succes in continuare si parte de public cu iq ridicat si simtul umorului dezvoltat, nu de alta dar nu ai nici o satisfactie daca faci o gluma buna si oamenii se prind abia cand cobori de pe scena. Recomand cu caldura show-urile lui Toma, tipul cu toast-ul (nu cu voma de balena :P), miercurea in CafeDeko de la ora 21:00.
Dupa ce am ajuns acasa m-am gandit ca la cautare ratasem o resursa si iata, succes! Toma cu un public pe placul lui.

Obisnuinta

Suntem oameni si asa ne e felul, sa ne obisnuim cu diverse stari, situatii, oameni. La naiba, ne obisnuim ca niste idioti!



Ne obisnuim sa avem pe cineva langa noi, sa fim alintati, placuti, admirati, sa avem grija de altii, sa ni se dea impresia ca suntem puternici si ca se depinde de noi...si ne place, ne place sa fim noi acolo un mic ceva dintr-un tot mai mare, ne simtim in siguranta si ocrotiti.
Apoi incepem sa o luam pe cai gresite cu diverse tabieturi pe care le intersectam cu cele vechi si astfel ne creem o lume ideala, asa apare adulterul, inselatul. Si cand suntem prinsi si ramanem fara acel ceva cu care am inceput, care ne dadea acel sentiment de bine si siguranta avem impresia ca se va compensa. Greu...
Animalele sunt niste fiinte asa norocoase. Se imperecheaza, fac pui, ii cresc si acestia o iau de la capat. Mai sunt si specii care se infamiliaza pe viata dar prea putine si departe de ochiul uman.
Daca in loc de caini vagabonzi copulandu-se la colturi de strada am vedea pinguini care clocesc cu randul la oul lor, care se strang in brate cu alte pingufamilii sa le fie cald cand vremea nu tine cu ei, poate am invata si noi de la ei, poate am invata sa fim buni, draguti si caragiosi, sa ne tinem aproape semenii si sa ne ajutam reciproc, sa ne obisnuim cu lucrurile frumoase. Cu toate astea nu ar fi asigurata fericirea, tot ar exista femei independente si baieti macho, rock-erite si maelisti, bani si saracie, curve si baieti de bani gata, tot ar exista oameni incompatibili, certuri in cuplu, despartiri, suflete ranite si frangatori de inimi.
Haideti totusi sa ne bucuram de lumea pe care o avem, sa ne bucuram de fiecare firicel de iarba, sa pastram curatenie pe strazi, sa ne iubim rudele indiferent cat ne-ar manca pe la spate, sa iubm ca si cum ar fi ultimul drum de la ultimul spectacol, sa ne adaptam dupa cei pe care ii indragim, sa ascultam sfaturile celor mai in varsta filtrate prin realitatea in care traim.
Haideti sa ne adaptam situatiilor in care traim si sa lasam comoditatea si obisnuinta sa ne iasa din reflex, haideti sa traim clipa, momentul, sarutul, lacrima, emotia, muscatura de caine, zambetul, injectia, tigara, pilula de a 2a zi si cate si mai cate...hai zambeste cu mine!!!

Sa-mi bag p*........

Asta e un gand care trece oricui prin cap cate o data pe saptamana, pe zi sau pe ora. De ce nu ne putem intelege cu totii de pe lumea asta? De ce trebuie sa existe acest "de ce"?

Eu una m-am saturat si mi-as "baga ceva" in ea de situatie, desi in juma de ora imi trece. SUnt momente in care ajunge sa fie enervant sa fii singurul din lumea asta care te intelege, sa iubesti oamenii din jur mai mult decat pe tine, sa vrei sa ii vezi pe altii fericiti si de aia sa dai tot ce ai mai bun din tine-pt ei. Eu una ma simt f singura desi am multe cunostinte, ceva oameni care se mira de cati "prieteni" am sau cat de multe stiu. Ei bine stiu un cacat, ca s-o zic pe romaneste.
Daca nu v-ati lovit de un domeniu unde se intampla sa stiu ceva nu inseamna ca-s mare carnat, daca stiu sa vb cu tine sa te fac sa te simti bine in pielea ta, chiar si pt cateva clipe, nu inseamna ca-s persoana ideala cu care ai vrea sa iti petreci restul vietii, daca sunt naturala si nu ma inhib in fata falsismelor altora nu inseamna ca-s "taranca", inculta sau in alte feluri care descriu grosolan o persoana necompatibila spiritual cu tine, daca ma doare in fund de ce zici tu inseamna ca eu am descoperit ca e mai bine sa stii sa faci din toate kkturile vietii un rahat cu crampoane si fustita scurta care sa imi anime viata de zi cu zi si sa ma amuze, daca...daca...
Sunt multe daca-uri acum in mintea mea si...sunt trista.
Acum astept...ciripitul pasarelelor ma deprima mai rau ca niciodata pentru ca nu mai e doar starea de frustrare ca nu pot dormi.

Deja mi-a trecut...o fraza desteapta: "Prietenia nu inseamna complimentare reciproca, ci complementare reciproca". Si cum viata e prea scurta sa mi-o ocup cu suparari, sper ca peste cateva ore sa fi trecut supararea si celui care a pricinuit starea mea anterioara...

Explicatia

De mult am auzit situatii de genul dar nici una asa naucitoare pana acum. Slava cerului ca nu am cum sa ajung sora bunicii mele :)

Happy

Sunt fericita, bine dispusa sau cum s-o mai chema starea asta! :D

Azi am dormit pana tarziu, am frecat duda si seara m-am vazut cu un amic mai vechi la o narghilea si apoi cu "norocosul". Mi-a prins f bine ca am apucat sa imi iau si provizii(cuie pt plamani) si ca am lasat putin calcu' si netu deoparte.

Weekendul asta mi-a placut f tare desi nu ar fi parut. Se pare ca am facut si boacane, deci inseamna ca sunt pe calea cea buna spre nebuna de odinioara :P

Mi-e dor de vechi dar sunt nerabdatoare sa traiesc noul de acum. Vreau din ce in ce mai mult sa fie ceva cap patrat! Poate iti intra si tie in "tartareatza" si ramane intr-un colt rotunjit, intr-o colivie comuna.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Doamne de cand nu m-am mai simtit asa! E superb! Cred ca a contribuit si melodia pusa pe un anumit blog. O mare contributie as zice.

In speranta unei zile asemanatoare sau mai buna, las un articol fara nici o importanta pt cel care citeste acest blog(eu-ul din viitor)... :)

Proiectele "vietii"

O prietena are o vorba cand ceva o enerveaza, cand i se cere un lucru si nu are timp sau chef acel ceva devine "al vietii". Asa am ajuns si eu sa ma plang de "proiectele vietii".
Totul e legat de scoala si viata in prag de licenta, evident pt ca asta traiesc momentan si asta ma doare acum. Oare la ce s-au gandit minunatii profesori doctori universitari de la fiecare catedra de invatamant cand au bagat in programa partea practica pe ultima suta de metri, in ultimul an, ultimul semestru? Din 8 materii la 5 am proiecte in care trebuie sa analizez diverse porcarii pe datele financiare ale unei firme, date din ultimii 2-3 ani. Ce mama naibii? Ei nu relizeaza ca cer si prezenta(aici nu ma plang ca nu m-am surmenat) si teme si proiecte exact cand noi avem nevoie de timp si energie sa facem kktu ala de licenta? Poate nu sunt toti ofuscati ca si persoana mea insa, dupa mine, peste 50% din oamenii de la fiecare facultate abia asteapta sa o termine sa se poata apuca de ceva ce le place cu adevarat, daca nu au inceput asta deja printr-un job intr-un loc potrivit lor. Ce e in capul vostru domnilor profesori???

De aproape 2 ani sunt voluntar si am intalnit o idee de proiect de vreun an si totusi nu ne-am gasit timpul si resursele sa il implementam. Ce frumos ar fi sa reusim sa instruim liceenii din timp, sa stie in ce se baga, sa fie doar unul din 1000 nemultumit de profesia aleasa... Dar ce naiba zic eu, ca de cateva luni nu mai am timp nici de voluntariat si asta doare. Imi place mult ceea ce faceam, chiar de nu am avut vreodata un castig financiar din asta. Si nu e vb nici de prietenii care ti-i faci ca m-am lamurit si cu ei(eh, doar o parte), e doar un ceva... Voluntarii sunt din ce in ce mai rari, pe cale de disparitie din cauza lumii asteia care nu vede decat expansiune si bani. Zice bine Chirila "Sub noi e prapastia, e lumea cu vise spulberate"
Revenind la proiecte, starea generala e de saturatie si dezgust. Acum lucrez la un plan de lectie pe care il fac cu manualul langa mine pt ca in toti anii astia am fost atat de "solicitata" sa lucrez pe asa ceva incat stiu sa fac totul "perfect". Sa nu mai zic de cerintele lor de a face si un megaproiect(minilicenta) ca sa termin modulul. Cine m-o fi pus sa ma bag in asta? Normal ca eu, cu mintea mea de copil care voia sa invete de toate. Multumesc invatamantului universitar romanesc ca imi da ocazia sa pierd nopti, sa imi rod unghii, sa imi stresez creierul, stomacul si alte organe cu actiuni gandite "logic" pentru masa studenteasca. Nu zic ca as fi vrut sa trec prin universitate ca prin apa dar totusi, de ce nu au cerut toate "proiectele vietii" pe parcursul anilor 1 si 2, in loc de banalele referate?
Nu am resurse, nu am spor, energie, dorinta. Am ajuns am proape de mal si parca nu vreau sa mai innot sa ajng la malul asta spre care ma indrept de 3 ani...
Dar asta e doar o iluzie innecata in mult suc de fructe si fum de tigara. Noaptea se va termina, dimineata va veni, dupa dus ma duc la job, dau proiectul, ma duc la ore si va fi o zi minunata.
Tu, cititor care nu existi, zi sincer, nu-i asa ca ma invidiezi? :))

Prieteni

Ce sunt prietenii? Cum deosebesti care ti-e prieten adevarat si care nu?
Intr-o anumita faza, in care esti singur(fara cineva care sa te iubeasca), si iesi foarte mult in oras si pe la petreceri ai senzatia ca ai multi prieteni si ca vei fi mereu apreciat pentru ceea ce esti, pentru felul cum stii sa te distrezi imperuna cu restul dar...si aici vine marele DAR...ti se iveste si tie ocazia sa ai un job mai mult sau mai putin bun la inceput, dar care sa iti placa, se mai aduna si cu putina scoala in prag de licenta si timpul tau e cam full, dar totusi iti mai faci timp de cate o iesire din cand in cand.
Apoi apare si partea sentimental-personala, care inseamna timp dedicat cunoasteri reciproce, "getting in love", chestii din alea cu inimioare si cupidoni si atunci ce naiba mai faci? Cercurile de prieteni nu sunt mereu compatibile pentru a fi intersectate si aici mai cobori o treapta in beciul amaraciunii.
Prietenii aceia cu care ieseai la multe distractii te invita sa iesi in momente in care ai mereu programat cate ceva, ii refuzi amabil si ei inteleg... Dar vorba aia, "repetitio mater studiorum" se aplica si aici la fel, oamenii se satura sa te caute, sa fie refuzati, sa inteleaga si se invata sa te lase la o parte. Si culmea, ajungi sa ii intelegi si tu ca na, poate candva ai facut si tu asta sau pur si simplu incepi sa realizezi ce e prietenia, sa iti dai seama ca uneori se formeaza doar conjuncturi de distractii, de munca si doar atat, cand nu mai corespunzi standardelor poti sa pleci. E ca la sexul in grup....cand te plictisesti poti pleca :P

E aiurea cand realizezi ca trebuie sa pierzi niste amici mai vechi din dorinta de a avea ceva nou, de a fi iubit. Noroc ca mai exista totusi oameni care sunt mai mult sau mai putin in aceeasi situatie, care inteleg altfel si te cauta mereu cand isi amintesc de tine, iar cand te prind la o cafea si un pachet de tigari te tin 3 ore sa recupereze tot.

Pentru acei prieteni speciali care pot fi numarati la o mana...

Fara timp

A trecut sesiunea, lejeritatea permisa la servici, au inceput de o luna orele si nu prea am mers la facultate, doar munca si f rar cu prietenii, dar tot nu am timp suficient sa fac ce imi doresc. Care o fi cauza? Nu am avut timp nici sa mai scriu pe propriul blog, nu am mai avut idei subite cand mergeam cu autobuzul...
Pentru un timp am crezut ca am gasit o reteta buna a eficientei dar se pare ca nu, iar am ajuns a epuizare, singura in camera, fumand singura...nu ca m-ar deranja ca sunt singura, chiar simt nevoia sa mai fiu singura dupa agitatia din timpul zilei, dar...
O persoana draga zice ca sunt un flit ambulant, oare asa e? Dau tuturor din jur cu insecticid???
In speranta unui somn linistit inchei un post banal...